O nouă reprezentaţie cu ALCOOL: „Muzica, aşa cum o face Ada Milea, este actorie pură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Nottara a programat pentru miercuri, 15 februarie 2017, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu - “ALCOOL”, un spectacol realizat de către regizorul Mihai Măniuţiu pe versurile lui Ion Mureşan şi muzica Adei Milea.

“Tare Ada Milea! Un cocktail de efervescenţă, pasiune, umor, generozitate, răbdare şi rigoare. Dependenţa e subînţeleasă. Am fost fascinat de felul în care ne-a apropiat de compoziţiile ei şi de faptul că muzica, aşa cum o face ea, este actorie pură”, spune Gabriel Răuţă, unul dintre actorii ce fac parte din distribuţia spectacolului.

“Am lucrat cu mare plăcere la Alcool. Chiar dacă afirmaţia mea sugerează oareşice plăceri bahice, ea se referă, în realitate, la întâlnirea, pe absolută trezie, cu atât de captivantele cântece compuse de Ada Milea, pe versurile totodată abrupte şi translucide ale poetului Ion Mureşan. Nu e prima oară când stilul Adei Milea, felul în care ea raportează cuvântul la sonurile muzicale mă cucereşte şi mă inspiră. Acestei întâlniri i se adaugă aceea cu o trupă exemplară de actori ‒ o trupă, aş zice, ideală pentru acest spectacol.

Expresivitatea corporală, în acelaşi timp noduroasă şi fluidă a Vavei Ştefănescu, fineţea poantilistă, cu reale sugestii de abis interior, a jocului lui Alexandru Jitea, naivitatea însorită, plină de culoare, a personajului creat de Ioana Calotă, melancolia umbroasă, cu bine dozate accente jubilatorii, a lui Gabriel Răuţă, abureala plină de farmec a Crenguţei Hariton, intervenţiile decis-scorpionice, de forţă, ale Adei Navrot ‒‒ alături de prestaţia impecabilă a muzicienilor Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu şi Vladimir Ivanov ‒ mi-au prilejuit o mare bucurie. Ceea ce le doresc şi spectatorilor!” - Mihai Măniuţiu, regizorul spectacolului

Pe zi ce trece... se înmulţesc adresele pe care trebuie să le uit. Pe zi ce trece... se împuţinează casele în care sunt primit. O, dacă aş fi... doctor,  contabil, sau secretar... dacă aş fi  doctor,  contabil, sau secretar...aş mai bea un pahar.

Montată sau nu, muzica Adei Milea are o doză de teatralitate intrinsecă născută din jocul de cuvinte, de sunete, de instrumente, de voci. Cântecele sunt aproape piese cu personaje, sunt poveşti care nu sună niciodată la fel şi pe care le poţi vizualiza cu ochii minţii fie că eşti într-un bar la subsol, în aer liber sau într-o sală de teatru” (Oana Bogzaru, Yorick.ro)

Info

ALCOOL

pe versurile lui Ion Mureşan

Regia: Mihai Măniuţiu

Scenografia: Adrian Damian

Coregrafia: Vava Stefanescu

Muzica originală: Ada Milea

Light-design: Cristi Şimon

Cu: Ada Milea, Vava Ştefănescu, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alex Neagu, Vladimir Ivanov.

Durata spectacolului: 60 minute.

Teatrul Nottara

Stagiunea 2016-2017

www.nottara.ro / www.facebook.com/alcool.spectacolul

Biletele pentru spectacolul “ALCOOL” se pot achiziţiona online, direct de pe site-ul Teatrului Nottara (www.nottara.ro) dar şi în format fizic, de la casa de bilete a teatrului, la următoarele preţuri:  29.16 lei, 34.56 lei şi 47.52 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare