O inginerie a secolului al XVI-lea: cartea care conţine, de fapt, şase cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartea „6 în 1” FOTO Flickr - National Library of Sweden

Biblioteca Naţională a Suediei găzduieşte o carte neobişnuită, ce datează din secolul al XVI-lea. Este vorba de un volum legat astfel încât conţine şase cărţi şi care poate fi citit în tot atâtea moduri.

Înaintea industrializării masive în domeniul hârtiei din secolul al XIX-lea, cărţile erau confecţionate manual, fiind considerate un lux ţinând cont de greutatea şi complexitate de care era nevoie pentru „construirea ei”. 

Însă lipsurile tehnologice nu au împiedicat legătorii să dezvolte cele mai ingenioase moduri de legare a cărţilor. Un astfel de exemplu este o carte ce datează din secolul al XVI-lea, păstrată la Biblioteca Naţională a Suediei

Aceasta a fost legată prin tehnica dos-à-dos care permite, în mod normal, contopirea a două cărţi într-una. Însă legătorii care au conceput-o au folosit clame de mici dimensiuni prin care au reuşit să înglobeze şase cărţi într-una singură.

Volumul „6 în 1” conţin texte scrise între anii 1550 şi 1570 pe teritoriul german, parte a Sfântului Imperiu Roman, şi conţine şi lucrarea „Der kleine Catechismus” a lui Martin Luther, primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la naşterea Bisericii Evanghelice-Luterane.

Mai multe pentru tine:
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor