Nouă dintre cei mai sângeroşi călăi din istorie
0Ocupaţia de călău a fost una din cele mai criticate activităţi lucrative încă din cele mai vechi timpuri, reprezentanţii acestei meserii fiind consideraţi oameni inferiori, aparţinând unei categorii sociale nerespectate.
Execuţiile au fost văzute drept lucruri normale până în secolul al XIX-lea când numărul acestora va fi diminuat, iar apelul la acest tip de pedeapsă a început să fie denunţat public.
În timpul execuţiilor, unul din cele mai importante roluri a fost cel al călăului, persoană care trebuia să ducă la bun sfârşit pedepsirea celor consideraţi vinovaţi. Istoria ultimelor secole a fost cea care a dat număr relativ ridicat de călăi, cei mai sângeroşi dintre aceştia fiind, potrivit Listverse, următorii:
1.Louis Congo (colonia franceză Louisiana)
Louis Congo a devenit călăul statului Louisiana în 1725, acesta păstrându-şi ocupaţia timp de mai multe decenii. Metodele întrebuinţate de Congo nu erau doar spânzurarea, acesta fiind adeptul tragerii pe roată, a biciuiri până la moarte sau a ciopârţirii.
Numărul exact al persoanelor executate nu este cunoscut, însă unele surse istorice susţin că Louis Congo a ucis peste o sută de persoane.
2.Haji Abd Al-Nabi (Egipt)
Considerându-se un „mic Satana”, Al-Haji a fost călăul oficial al Egiptului. Încă de mic, egipteanul era pasionat de uciderea pisicilor şi câinilor, iar la maturitate acesta şi-a dorit să devină călău. Călăul magrebian a declarat că fost responsabil de aproape 800 de execuţii, susţinând, fără regrete, că şi-a iubit meseria.
3.Doamna Betty (Irlanda)
Istorisirile irlandeze amintesc de povestea doamnei Betty, o femeie condamnată la moarte la începutul secolului al-XVIII-lea după ce şi-a înjunghiat propriul fiu. Execuţia acesteia trebuia să aibă loc în acelaşi timp cu pedepsirea altor oameni condamnaţi la moarte, dar, potrivit legendei, călăul nu a apărut. Betty a ajuns la un compromis cu autorităţile locale prin care aceasta se angaja să-i execute pe cei vinovaţi, dar ea urma să fie cruţată.
4.Albert Pierrepoint (Marea Britanie)
Albert Pierrepont este unul din cei sângeroşi călăi britanici, acesta provenind dintr-o familie care se ocupa de zeci de ani cu execuţiile. „Debutul” său în calitate de călău a avut loc în 1932, iar retragerea în 1956. În acest interval, Pierrepoint susţine că a executat peste 400 de persoane.
5.Charles-Henri Sanson (Franţa)
Sansonii sunt probabil reprezentanţii cei mai celebri ai ocupaţiei de călău, timp de aproape 150 de ani fiind responsabili de administrarea pedepsei capitale în Franţa. Cel mai cunoscut reprezentant al acestora este Charles-Henri, călău care a executat aproape 3.000 de persoane în timpul lui Ludovic al XVI-lea şi al Revoluţiei franceze.
6.Franz Schmidt (oraşul Nurnberg)
Franz Schmidt a fost călăul oficial al oraşului Nurnberg în perioada 1578-1618, datele istorice atribuindu-i acestuia executarea a aproape 400 de oameni. Călăul german era portretizat drept un criminal brutal, sobru, care se ocupa de administrarea pedepsei capitale din cauza condiţiei sale sociale şi a nevoii de a continuă munca tatălui său, primul din familie care fusese călău.
7.Johann Reichahart (Germania)
Germanul este unul din cei mai sângeroşi călăi ai istoriei secolului XX, acesta provenind dintr-o familie veche preocupată cu practicarea acestei ocupaţii, Johann fiind reprezentantul celei de-a noua generaţii.
Primele sale execuţii au avut loc în 1924 în Bavarua, în timp ce ultimele au avut loc în 1946, în localitatea Landberg.
8.Souflikar (Imperiul Otoman)
Unul din mai faimoşi călăi otomani a fost Souflikar, activitatea sa desfăşurându-se mai ales în timpul conducerii Imperiului de Mehmet al IV-lea. Călăul turc este considerat responsabil de efectuarea a mai mult de 5.000 de execuţii în doar cinci ani. Potrivit informaţiilor istorice, Souflikar prefera să-şi ucidă viitoarele victime prin strangulare.
9.Vasili Blohin
Vasili Blohin este considerat călăul cu cele mai multe victime din istoria ultimilor 500 de ani. Potrivit datelor istorice, generalul sovietic a împuşcat mai mult de 10.000 de oameni în timpul epurărilor staliniste din anii 30 şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Moartea lui Stalin, în 1953, a însemnat şi „decăderea” lui Blohin, Hruşciov fiind acela care a decis ca fostului călău să-i fie retrase toate privilegiile. Situaţia din acel moment l-a afectat pe Blohin care a decis să se sinucidă.