Musicalul „My fair lady“ revine în luna octombrie la Grand Cinema&More

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Musicalul ”My Fair Lady”, în regia lui Răzvăn Ioan Dincă, revine pe scena sălii Epika din Grand Cinema & More cu patru reprezentaţii pe 13, 14, 15 şi 16 octombrie Spectacolul a avut premiera pe 27 mai, iar primele patru reprezentaţii au adunat peste 2.000 de spectatori.

Reprezentaţiile spectacolului care îi are pe Irina Ioana Baianţ, Ana Maria Georgescu, Richard Balint, Ernest Fazekas, Adrian Nour şi Cătălin Neamţu în rolurile principale vor avea loc pe 13, 14, 15 şi 16 octombrie.

Montarea spectacolului ”My Fair Lady”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, a prezentat publicului o partitură distractivă, cu o interpretare reuşită într-o arhitectură de colonade albe cu flori, un decor simplu, dar grandios în acelaşi timp, cu o orchestră formată din 27 de persoane, dirijată de Daniel Jinga din spatele spectatorilor.

Adaptare după ”Pygmalion”, piesa lui Bernard Show şi filmul lui Gabriel Pascal, musicalul ”My Fair Lady” aduce în prim-plan iluzia devenirii prin cultură şi educaţie transpusă în povestea surprinzătoare a unei tinere şi modeste florărese la Covent Garden, Eliza Doolittle, devenită subiect al unui pariu pus de un celebru profesor de fonetică şi prietenul lui care are drept miză transformarea acesteia într-o adevărată doamnă din înalta societate londoneză.

Costumele acestui spectacol, realizate de Oana Botez, câştigătoare a Barrymore Awards pentru Excelenţă în Teatru şi Drammy Awards, respectă epoca în care a fost scris musicalul.

În total, anul acesta sunt programate 18 reprezentaţii ale producţiei-eveniment. Biletele se pot achiziţiona de la casele de bilete Grand Cinema & More, precum şi online.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?