Moment inedit: Andrei Şerban va juca, miercuri, în "Car(o)usel". Marele regizor a împlinit, pe 21 iunie, 73 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentaţia cu Car(o)usel de miercuri, 22 iunie, va rezerva o surpriză publicului: regizorul Andrei Şerban va juca rolurile actorului Şerban Gomoi (Hozlinger, Poliţist pe pământ şi în cer, Strungarul), actorul fiind indisponibil pentru această dată. Pe 21 iunie, Andrei Şerban a împlinit 73 de ani. Actorul american Tim Robbins, prezent la Bucureşti, l-a lăudat, într-o conferinţă de presă, pe regizorul român pe care l-a întâlnit în Statele Unite.

Spectacolul Car(o)usel, care se joacă la Teatrul Bulandra, va avea, aşadar, miercuri-seară, o distribuţie inedită. Regizorul însă nu este la prima ”abatere” de acest fel, înlocuindu-o pe actriţa Mariana Mihuţ la o vizionare cu publicul a spectacolului ”Regele Lear”.

Despre spectacolul ”Car(o)usel”, regizorul Andrei Şerban declara că ”Scenariul contrabalansează duritatea subiectului cu o tramă aparent uşoară, fluidă, cu accente naive, incluzând şlagăre italieneşti cu iz fermecător şi lejer, care comunică în acelaşi timp o tristeţe, o melancolie şi chiar o suferinţă care nu e specifică unei colectivităti, ci universal valabilă. Trupa cu care am creat spectacolul e formată în jurul unui nucleu cu care am lucrat constant în ultimul timp, avându-l în centru pe prietenul meu Vlad Ivanov. Colaborarea cu acest grup special e o adevărată bucurie, pentru că s-a creat o formă de telepatie colectivă care corespunde ideii că teatrul e un organism viu şi complex, în care respirăm şi acţionăm interdependent”.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!