Misterul morţii lui Lenin, o enigmă pe cale să fie dezlegată?

În fotografia care îl înfăţişează, Lenin apare aşezat într-un scaun cu rotile, fără să îşi poată mişca braţele şi cu ochiul drept deschis într-un mod straniu, care trădează hemiplegia. Suntem în vara anului 1923, iar Lenin, faimosul revoluţionar rus şi fondator al URSS, nu este decât o umbră a bărbatului dinainte.

Totul a început cu doi ani mai devreme, în 1921, se arată într-un articol publicat pe site-ul lemonde.fr.

Vladimir Ilici Lenin avea 51 de ani. Suferind de dureri de cap şi insomnii, dovedea dificultăţi în a menţine ritmul obişnuit de lucru. Un alt semn îngrijorător: el, care totdeauna fusese un bun orator, avea uneori  probleme în a-şi găsi cuvintele.

În mai 1922, este victima primului accident vascular cerebral, în urma căruia îşi revine după câteva luni. În decembrie, este lovit de un al doilea atac cerebral care marchează finalul carierei sale politice şi, în acelaşi timp, îi paralizează partea dreaptă a trupului. În martie 1923, un al treilea atac cerebral îi fură posibilitatea de a articula cuvinte.

Lenin moare pe 21 ianuarie 1924, la vârsta de 53 de ani. Cauza directă a decesului nu a fost aflată nici până astăzi. Autopsia a arătat că accidentele vasculare cerebrale au fost provocate de o gravă ateroscleroză care îi afectase arterele cerebrale. În timpul autopsiei, unul dintre medicii săi a constatat că una dintre arterele sale scotea un sunet straniu, de parcă ar fi fost fosilizată.

Dar ce ar fi putut provoca moartea unui bărbat puţin trecut de cinzeci de ani, care ducea o viaţă sănătoasă? Lenin nu fuma şi interzicea oricui să aprindă o ţigară în prezenţa sa, făcea exerciţii fizice, bea alcool în cantităţi moderate şi nu era obez. Se pare astfel că înlăturase cei mai mulţi factori de risc.

În 2004, trei medici israelieni au publicat un studiu în care îl diagnosticau pe Lenin. Pentru ei, problemele neurologice întâmpinate de Lenin către sfârşitul vieţii sale corespundeau ultimelor stadii ale sifilisului şi este posibil ca revoluţionarul să se fi tratat cu Salvarsan, un tratament cunoscut împotriva bolii la acea vreme şi care conţinea arsenic. Cu toate acestea, misterul  a continuat să persiste, deoarece autorii studiului nu au putut veni cu dovezi grăitoare.

Într-un articol publicat anul acesta pe 18 februarie de revista Human Pathology, o echipă formată din trei medici a reluat investigaţia de la zero, plecând de la raportul făcut în urma autopsiei. Cercetătorii au ajuns la concluzia că degradarea observată la nivelul creierului lui Lenin seamănă cu ceea ce provoacă în general neurosifilisul. Cercetătorii subliniază totuşi că alte posibile simptome ale bolii nu au fost găsite în cadrul autopsiei. Din nou, misterul persistă.

În faţa acestei enigme, autorii studiului au început să cerceteze istoricul familiei. Printr-o coincidenţă curioasă, tatăl lui Lenin murise la vârsta de 54 de ani din cauza unui atac cerebral. Alţi trei fraţi şi surori ale lui Lenin au murit din cauza unor boli cardiovasculare. Nu cumva era o predispoziţie familială, genetică?

Pentru a-şi prezenta ideea, cercetătorii au publicat în 2011 un articol în care arată că o mutaţie genetică regăsită în cadrul anumitor familii provoacă o calcifiere arterială în cazul membrelor inferioare şi superioare.

De aici şi până la a lua în considerare faptul că mutaţia poate afecta şi arterele cerebrale nu a fost decât un pas pe care echipa l-a făcut cu precauţiile de rigoare. O bună metodă de a confirma această ipoteză ar fi efectuarea unor analize, de vreme ce creierul liderului rus se află, de câteva decenii, la Institutul  Creierului din Moscova. Din păcate, cercetătorii se îndoiesc că vor putea obţine o autorizaţie.