Mircea Cărtărescu va citi fragmente din noul său roman, pe 3 februarie, la Humanitas-Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Cărtărescu va citi în premieră, marţi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, un fragment din cel mai nou roman al său, aflat în pregătire la Editura Humanitas.

Scriitorul Mircea Cărtărescu va citi în premieră, pe 3 februarie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, un fragment din cel mai nou roman al său, aflat în pregătire la Editura Humanitas.
Lectura în premieră a fost anunţată de Mircea Cărtărescu pe contul său de Facebook şi face parte din seria de evenimente "Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc!".

"Dragii mei, biata mea carte la care deja scriu de vreo patru ani se apropie încet de final. Sper să-mi iasă şi de data asta dublul truc: s-o termin şi să rămân cu mintea întreagă. Cum n-am ce face în serile de iarnă, m-am gândit să mai citesc o dată din ea la «Humanitas» Cişmigiu. Dacă şi vouă serile vi se par sinistre, putem petrece măcar una împreună ca să treacă mai uşor", a scris Mircea Cărtărescu pe contul său de Facebook. Noul roman al lui Mircea Cărtărescu o să apară la Humanitas, în contextul în care editura împlineşte, în acest an, 25 de ani de la înfiinţare. Lansarea volumului lui Cărtărescu face parte din evenimentele pregătite de Humanitas cu acest prilej.


Pe de altă parte, Mircea Cărtărescu a anunţat, anul trecut, la Salonul de carte Bookfest, că pregăteşte un nou volum, al cărui titlu în lucru este "Anomaliile mele", pe care nu are de gând să îl publice "înainte de un an de zile", dar la care a scris peste 600 de pagini.
Despre noua sa carte, Mircea Cărtărescu a spus doar că aceasta stă pe fundaţia romanului "Orbitor". "Este o carte asemănătoare cu «Orbitor» şi totuşi divergentă, diferită", a afirmat scriitorul.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit "generaţia optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din "Nostalgia" le-au urmat un scurt roman ("Travesti", 1994) şi apoi unul în trei volume, "Orbitor" (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.


Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis - Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul "Nostalgia" a primit în 2005 premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.
Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer.
În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente