Mii de spectatori la Festivalul de Film de la Mediaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul al cărui director este regizorul Radu Gabrea, s-a încheiat aseară, iar la proiecţii au participat peste 4.500 de spectatori. Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Florin Şerban, pentru „Eu când vreau să fluier, fluier“ (România). Câştigă-torul pentru cel mai bun film este „Trandafiraşul“, din Polonia.

Premiul special al juriului  a fost acordat peliculei „Valea curajului" (Israel), iar imaginea semnată de András Nagy pentru filmul „Biblioteca Pascal" (Ungaria) a fost recompensată cu un premiu. Actriţa Ursula Strauss a fost distinsă cu Premiul pentru interpretare pentru rolul din pelicula austriacă „Poate în altă viaţă".

Aproape 600 de persoane au participat la votul pentru Premiul publicului, acordat filmului „Mahler şi Freud", regizat de Percy şi Felix Adlon, care a fost proiectat sâmbătă de la ora 20.30 în Piaţa Centrală a oraşului, la concurenţă cu meciul de fotbal dintre Gaz Metan şi Steaua Bucureşti. 

Festivitatea de decernare a premiilor Mediaş Central European Film Festival (eveniment desfăşurat între 5 şi 11 septembrie) a fost precedată de un concert susţinut de Hakeshet Klezmer Band. Trupa a cucerit publicul din Ungaria, Israel sau Argentina şi a fost apreciată şi pe scenele din România. Festivitatea de închidere i-a avut ca prezentatori pe actorii Victoria Cociaş şi Constantin Cotimanis.

Filme variate

Proiecţiile de filme din cadrul competiţiei au oferit o gamă variată de alegeri. Criticul de film Irina Nistor a făcut pentru „Adevărul" o analiză a festivalului. „Este un festival mai original decât altele. Locurile de vizionare m-i s-au părut foarte bine alese. De asemenea, filmele selecţionate au fost extrem de diferite de la o seară la alta", a explicat Irina Nistor. „Cred că acest eveniment are şanse mari să devină unul cu tradiţie pentru că este organizat într-un oraş foarte frumos, poziţionat la o distanţă destul de mare de Cluj unde are loc TIFF-ul. Trebuie însă răbdare ca în orice lucru aflat la început de drum", mai spune criticul de film.

Prelegeri interesante

Pe parcursul festivalului, participanţii au avut ocazia să asiste la evenimente şi dezbateri. Despre problemele contemporane în societatea israeliană şi perspectivele palestiniene şi evreieşti a vorbit Amy Kronish, critic de film şi consultant în domeniul filmului israelian. Nahma Sandrow a ţinut o prelegere despre istoria filmului şi teatrului Yiddish cu care s-a încheiat seria conferinţelor din cadrul primei ediţii a Festivalului de Film de la Mediaş.

„Aşa cum Sibiul a devenit o capitală a teatrului, iar Festivalul de Film Documentar Astra s-a impus la nivel internaţional, sperăm şi noi să reuşim acest lucru cu acest festival - Mediaş Central European Film Festival «7+1» - aflat la prima ediţie", declara organizatorul şi directorul festivalului, regizorul Radu Gabrea, la începutul evenimentului.

"Este un festival original. Filmele selecţionate au fost extrem de diferite de la o seară la alta."
Irina Margareta Nistor
critic de film

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile