Interviu „Mi-e frică, nu voi mai ieşi pe stradă decât însoţit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Cyril Tuschi, căruia i s-a furat înainte de Berlinală filmul despre oponentul lui Putin, s-a mutat la prieteni şi refuză să mai apară în public. Până la 14 februarie, când va fi, în festival de la Berlin, premiera documentarului „Hodorkovski“, regizorul nu va comenta motivele spargerii birourilor sale.

Cu o săptămână înaintea premierei filmului despre fostul oligarh Mihail Hodorkovski la Berlinală, regizorul ­german de origine rusă Cyril Tuschi s-a retras din atenţia publicului, s-a mutat la prieteni şi nu mai iese pe stradă decât însoţit.

Citiţi şi:

Westernul fraţilor Coen deschide Berlinala

Teama declanşată de furtul de vinerea trecută, când birourile sale din Berlin au fost sparte şi i-au fost sustrase calculatoarele cu varianta finală a filmului, îl obligă să fie precaut. Tuschi refuză să vorbească presei până la premiera de pe 14 februarie de la Berlin.

„A fost un şoc. Acum m-am mutat la prieteni, e cel mai înţelept. Deocamdată, nu voi mai ieşi pe stradă decât însoţit", spune regizorul, citat de „Frankfurter Rundschau", în cel mai recent interviu.

 Atacat în tren

Tuschi povesteşte, în acelaşi interviu, că munca sa la film  a fost însoţită de la bun început de ameninţări.

„Când am început acest proiect tocmai fusese asasinată jurnalista ­Anna Politkovskaia. Noi eram în drum de la Novosibirsk la Cita, unde Hodorkovski era internat într-un lagăr de pedeapsă. În tren am fost atacaţi de trei tineri care ştiau exact cine suntem şi încotro ne îndreptăm. Ei erau de la secţia regională a KGB-ului. A fost înspăimântător", spune Tuschi, citat în „Frankfurter Rundschau".

La cinci ani după această întâmplare, Tuschi a fost invitat cu filmul „Hodorkovski" la Berlinală. La numai cinci zile după ce a primit invitaţia, filmul i-a fost furat, pentru prima dată, dintr-o cameră de hotel de pe Insula Bali, unde Tuschi se retrăsese ca să lucreze în linişte la film.

Reacţia fostei soţii

Duminică Regizorul a primit un e-mail de la fosta soţie a lui Hodorkovski, Elena, care apare şi ea, de altfel, în film. „A fost o greşeală să acorzi interviuri presei ruse", a scris fosta soţie a lui Hodorkovski, care astăzi trăieşte în exil american. Ziarul „Kommersant" publicase săptămâna trecută un articol despre filmul lui Tuschi, comentând că acesta va avea urmări juridice pentru cei care au colaborat la realizarea lui.

„Filmul despre ­Hodorkovski ar fi avut parte şi fără acest furt de multă atenţie. Soarta neobositului critic al Kremlinului, care este întemniţat până în 2017, preocupă opinia publică internaţională", scrie presa germană.

Fischer, personaj

Ce ar putea „înspăimânta" regimul de la Kremlin este gama de materiale culese de Tuschi timp de cinci ani, care se regăsesc în film. Tuschi are, ca interlocutori în film foşti colegi de breaslă, colaboratori de-ai lui Hodorkovski, reprezentanţi ai Kremlinului, dar şi membri ai familiei deţinutului, mama, fosta soţie şi unul dintre fi săi.

Acesta trăieşte la New York şi declară că se teme să se reîntoarcă în Rusia. Şi fostul ministru de Externe al Germaniei, Joschka Fischer, apare în peliculă. El relatează despre o întâlnire „ciudată" cu fostul preşedinte Putin la Hamburg, când acesta se lăuda că statul rus, va înghiţi compania Yukos deţinută de Hodorkovski.

Dar, cu siguranţă, cea mai provocatoare componentă a filmului este interviul cu Hodorkovski însuşi. Cotidiaul „Süddeutsche Zeitung" scrie că acesta este „singurul interviu adevărat cu ­Hodorkovski din ultimii şapte ani", mai ales că fostului oligarh nu îi este permis să acorde interviuri din închisoare decât în scris.

Tuschi a reuşit să obţină o întâlnire de zece minute cu celebrul deţinut, în timpul celui de-al doilea proces, iar interviul apare în filmul, ce va fi proiectat la Berlin.

"A fost un şoc. Acum m-am mutat la prieteni, e cel mai înţelept. Deocamdată, nu voi mai ieşi pe stradă decât însoţit."
Cyril Tuschi
regizor

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Salariile nemulțumesc jumătate dintre europeni. Românii resping ideea de transparență
Cum a reușit Ucraina să schimbe cursul confruntării cu Rusia. „Suntem în război cu Rusia de 300 de ani. Mai putem rezista o vreme”