Marele Premiu Ovidius pentru Milan Kundera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ediţia din 2011 a Festivalului Zile şi Nopţi de Literatură, care s-a desfăşurat la Neptun şi la Mangalia în perioada 10-12 iulie, Marele Premiu Ovidius i-a revenit cunoscutul scriitor de origine cehă Milan Kundera.

Distincţia a fost acordată de Uniunea Scriitorilor din România, organizatoarea festivalului, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Autorul în vârstă de 82 de ani n-a fost prezent la decernare din cauza stării precare de sănătate şi a solicitat ca suma de 10.000 de euro, valoarea distincţiei primite, să fie încasată de Editura Humanitas şi folosită la promovarea literaturii române. „Aş vrea să ştiţi că premiul acordat m-a bucurat enorm, date fiind dragostea mea pentru ţara dumneavoastră, pentru Cioran, vechiul meu prieten, ca şi admiraţia pentru Ionesco, cel care, pentru mine, a fost cel mai mare dramaturg al secolului", a susţinut  Milan Kunderea în scrisoarea trimisă criticului literar Nicolae Manolescu, preşedintele USR.

Laureatul din acest an al secţiunii „tineri autori" este scriitorul muntenegrean  Ognjen Spahic. Valoarea distincţiei acordate de USR şi de Primăria Mangalia este de 5.000 de euro. Ognjen Spahic, care a participat anul trecut la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti,  este cunoscut cititorilor din România prin „Copiii lui Hansen", volum publicat în 2010 la Editura Polirom. Romanul spune o poveste ce se desfăşoară la leprozeria din Tichileşti, România.  

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Cine sunt cei cinci norvegieni care aleg câștigătorul Nobelului pentru Pace și când au luat decizia
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
Mircea Lucescu, primele impresii despre amicalul cu Moldova. Cum vede duelul cu Austria și cine l-a impresionat: „Hagi căpitan, merită”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa