Magdalena Boiangiu: „Stai în fotoliu şi-ţi place“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magdalena Boiangiu: „Stai în fotoliu şi-ţi place“

Titlul de mai sus era pus deasupra primei cronici de teatru semnate de Magdalena Boiangiu, în „Adevărul literar şi artistic“, la 28 noiembrie 2007. În 2007, Magdalena Boiangiu accepta să facă parte din echipa care relansa „Adevărul literar şi artistic“. Inteligenţa ei a trăit în acest spaţiu, al cronicii de teatru, până în 2009.

În luna ianuarie a acestui an ne-a anunţat că, temporar, va trebui să renunţe la rubrică. Avea de dus o luptă cu o boală perfidă, care a răpus-o în cele din urmă.

În aproape doi ani a analizat în fiecare săptămână câte un spectacol. Magdalena Boiangiu venea în redacţie şi ne ruga să-i citim cronicile. „Să nu fac vreo gafă!”, spunea.

După ce i le înapoiam, fără vreo corectură, ne întreba: „E cât de cât inteligibil ce am scris? Se înţelege?“ Iar noi înţelegeam, întotdeauna, foarte multe, atunci când descifram gândurile Magdalenei Boiangiu.

Rareori acorda cinci stele din cinci unui spectacol. Iată câteva producţii teatrale care au emoţionat-o şi care au reuşit s-o impresioneze. Citatele sunt extrase din cronicile ei din „Adevărul literar şi artistic“.

Spectacolele de cinci stele ale Magdalenei Boiangiu:

28 noiembrie 2007:

„Stai în fotoliu şi-ţi place“

„Sigur, e problema mea personală dacă pusă în situaţia de a revedea un spectacol aş prefera «Nasul» lui Dabija «Faustului» lui Purcărete. Cred că ceea ce a păţit funcţionarul lui Gogol e la fel de important şi dureros, la fel de plin de consecinţe ca şi pactul lui Faust. E un defect personal: reacţionez suspicios la grandios“.

30 ianuarie 2008:

„Viaţa la ţară, între vodcă şi ceai“

„După ce a văzut premiera cu «Unchiul Vania» la Cluj, actriţa Mariana Mihuţ a propus înfiinţarea unei linii interurbane de autobuze pentru ca spectatorii din toată ţara să aibă acces la acest spectacol minunat“.

9 aprilie 2008:

„Secretul succesului“

„Teatrul Bulandra reia o tradiţie uitată: mari actori în mari spectacole. Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, în «Moartea unui comis-voiajor» de Arthur Miller, întruchipează frumuseţea visului şi peticele din care e alcătuit. (...) Îi vedem pe aceşti actori şi credem că sunt oameni, îi ascultăm, îi compătimim sau nu, ei au realitate, corporalitate, viaţă sufletească şi drame interioare şi ştim totuşi că suntem la teatru, că actorii joacă o dramă dintr-un alt timp şi dintr-un alt loc“.

24 septembrie 2008:

„Poveşti cu crime“

„Câţiva oameni întreţin dinamica teatrală. Astăzi va fi vorba despre regizorul Radu Afrim, factor de turbulenţă şi de creativitate pe care doamna Veronica Dobrin, directoarea teatrului «Maria Filotti», a ştiut să-l alinte şi să-l certe. (...) Energia tinerei echipe actoriceşti (din «Omul pernă» - n.r.) funcţionează omogen, pe măsură ce se clarifică subiectul şi se complică mâzga motivaţiilor, regizorul izbuteşte să-şi păstreze mâinile curate în modelarea unui succes“.

10 decembrie 2008:

„O nefericire veselă“

„«Trei surori» de A.P. Cehov, în regia lui Tompa Gábor, recenta premieră, confirmă toate zvonurile bune. La Teatrul Maghiar de Stat Cluj, probabil cel mai bun din ţară, performanţa ţine de amplitudinea ambiţiilor acoperite de talent“.

17 decembrie 2008:

„Jocul de-a istoria“

„Pe scenă, actriţa Dorina Chiriac e cea mai scundă dintre toţi. În amintire câştigă mult în înălţime. Se poate verifica miracolul în spectacolul Teatrului de Comedie «Ioana şi focul», de Matei Vişniec“.

21 ianuarie 2009:
„În numele tatălui“
Ultimul spectacol despre care a scris Magdalena Boiangiu: „Hamlet“ (Teatrul Metropolis din Bucureşti).

„Regizorul László Bocsárdi pune în scenă o construcţie intelectuală, un joc al ideilor, o poveste cunoscută, sfâşiată de fragmentarismul postmodernităţii. (…). Cel mai aproape de adevăr sunt groparii, ei înţeleg «acele multe lucruri de pe cer şi de pe pământ despre care habar nu are filozofia lui Horatio». Ei, Coca Bloos şi Igor Caras ştiu ce este zădărnicia, cât de inutilă este prefăcătoria în buza mormântului“.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți