Lucian Romaşcanu: Avem la dispoziţie 9 luni pentru a găsi o casă patrimoniului Muzeului Naţional Bran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Lucian Romaşcanu                                                                                 FOTO: gov.ro

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), Lucian Romaşcanu, a ajuns la un acord cu reprezentanţii proprietarilor Muzeului Naţional Bran prin care va fi prelungit termenul de relocare a patrimoniului cu încă nouă luni, se arată într-un comunicat al MCIN.

Lucian Romaşcanu a avut o întrevedere, sâmbătă, la Bran, cu reprezentanţii proprietarilor imobilelor ce găzduiesc Muzeul Naţional Bran. În urma acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind prelungirea până la data de 25 mai 2018 a termenului până la care patrimoniul muzeului să fie relocat.

„Muzeul Naţional Bran nu se închide. Am discutat cu reprezentanţii proprietarilor Ansamblului Vama Medievală, care găzduieşte Muzeul, şi am ajuns la un acord pentru prelungirea termenului până la care patrimoniul acestuia ar trebui mutat. Avem la dispoziţie 9 luni pentru a găsi o nouă casă patrimoniului ce se află în posesia Muzeului Naţional Bran şi contăm în acest efort pe sprijinul autorităţilor locale”, a declarat ministrul Lucian Romaşcanu.

Muzeul Naţional din Bran a fost înfiinţat în 1957 şi până în 1991 a fost adminstrat de autorităţile locale judeţene din Braşov, după care a fost preluat de Ministerul Culturii.

Muzeul Naţional din Bran are trei secţii: Secţia Castel, care funcţionează în Castelul Bran, Secţia Etnografică, un muzeu al satului brănean, şi Vama Medievală.

Secţia Castel a fost închisă în 2009, când Castelul Bran a fost preluat de Dominic de Habsburg, toate piesele din castel deţinute de statul român fiind mutate în Vama Medievală.

Din luna august 2016, clădirea Vămii Medievale a intrat în posesia familiei de Habsburg care are şi castelul. În plus, terenul pe care se află acum Secţia Etnografică a muzeului este retrocedat. Muzeul Naţional Bran are 10.000 de obiecte de patrimoniu.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!