Liviu Ioan Stoiciu, laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Ioan Stoiciu

Poetul Liviu Ioan Stoiciu a fost desemnat, marţi seară, laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia, în cadrul unei gale speciale care a avut loc la Casa Tineretului din municipiul Botoşani.

Liviu Ioan Stoiciu a devenit astfel cel de-al 28-lea laureat al celui mai mare premiu de poezie din România, decizia fiind luată de un juriu condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu.

Pentru marele premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Matei Vişniec, Constantin Abăluţă, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan şi Ioan Es. Pop.

Marele premiu i-a fost înmânat câştigătorului de viceprimarul Botoşaniului, Marian Murariu.

"Nu merit, dar mă bucur. Toată viaţa m-am considerat un outsider. Aşa am văzut eu că sunt privit. Am avut critici, am critici care mă contestă, cu jumătate de gură sau cu gura plină, dar... mă rog. Motiv să rămân la aceeaşi impresie că sunt un outsider, chiar dacă primesc marele premiu absolut extraordinar la Botoşani. Credeţi-mă, sunt compleşit!", a afirmat Stoiciu după înmânarea premiului, citat de Agerpres.

"Până la ultimele versuri, Liviu Ioan Stoiciu s-a dovedit că poate rămâne acelaşi poet de înaltă clasă, o voce nescrisă în catalogul poeziei celei mai bune, celei mai expresive şi celei mai reprezentative nu numai a generaţiei sale, ci şi a literaturii române în general", a spus profesorul universitar Ion Pop, membru al juriului de acordare a premiului.

Pe lângă trofeu, Liviu Ioan Stoiciu a intrat în posesia unui premiu în valoare netă de 35.000 de lei, susţinut în integralitate din bugetul local al municipiului Botoşani, dar şi a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, potrivit Agerpres.

Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru debut, acordat de Memorialul Ipoteşti, a fost câştigat de Mina Decu pentru volumul "Desprindere", lansat în 2018.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai