Lansări de carte la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de numeroasele spectacole şi reprezentaţii în aer liber care se organizează pe parcursul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS, 7-16 iunie), vor avea loc şi lansările a 14 cărţi, precum şi a câtorva reviste. Printre volume se numără şi două care conţin texte ale pieselor de teatru prezentate în ediţia 2013 a FITS.

Cea de-a XX-a ediţie a FITS are o categorie specială, dedicată lansărilor de carte. Vor fi lansate 14 volume de cărţi, dar şi câteva reviste, în general, în prezenţa autorilor, dar şi a unor personalităţi din lumea teatrului şi culturii româneşti şi internaţionale.

Primul volum cuprinde piesele care sunt prezentate în secţiunea „Spectacole lectură“ a FITS, fiind o selecţie realizată de Ioana Mălău, iar cel de-al doilea volum este o antologie de texte prezentate în ediţia 2013 a manifesării, publicate sub denumirea „Dialog“ de către Mircea Tomuş.

Alte volume care vor fi lansate sunt „Nostalgia Mitteleuropei: o istorie a teatrului german din Sibiu“ de Radu-Alexandru Nica, „Posterioritatea absurdului“ de Octavian Saiu, „Ariane Mnouchkine şi Théâtre du Soleil“ de Bruno Tackels, „Frustrare şi nesaţ. Personajul feminin în proza şi teatrul lui Ion Luca Caragiale“ de Ioana Blaga Frunzescu, „Despre arta teatrului“ de Edward Gordon Craig, „Dramaturgie ungară contemporană“ selecţie şi traducere de Anna Scarlat, „Avram Goldfaden şi teatrul ca identitate“ de Anca Mocanu, „Elena Narti - O adolescenţă rusă“ de Elena Narti, „De la cortina de fier la teatrul fără perdea, o istorie subiectivă“ de Doina Papp şi „Livada de Vişini - O continuare, sistemul şi Hieronymus“ de Nic Ularu.

Va mai fi lansat, într-un volum, textul bilingv al spectacolului „Romeo şi Julieta“, producţie CAVAS 2013, având fotografii de Sebastian Marcovici, Adrian Mărginean şi Radu Nechit.

Marţi, în a cincea zi de festival, a fost lansat volumul „Călătoriile sau orizonturile teatrului: Omagiu lui George Banu“, sub îndrumarea lui Catherine Naugrette, profesor al Institutului de Studii Teatrale, director al Şcolii Doctorale de Artă şi Media, Universitatea Sorbonne Nouvelle (Paris).

La lansarea volumului a fost prezent şi George Banu, personalitate a lumii teatrale mondiale, care, pe 15 iunie, în cadrul Galei aniversare - FITS 20 de ani, va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

În cadrul festivalului vor mai fi lansate şi ultimele numere ale unor reviste de cultură, toate lansările având loc la Centrul Cultural Habitus din municipiul Sibiu. Festivalul de Teatru de la Sibiu se desfăşoară în perioada 7 - 16 iunie, peste 350 de evenimente fiind prezentate în peste 60 de locuri din oraş.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele