Lansare de carte. Cum se vedea România lui Caragiale prin ochii unui englez?

Editura Humanitas şi Fundaţia Calea Victoriei organizează marţi, 16 iunie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, lansarea cărţii "Trei ani în România. 1870-1873", a diplomatului şi corespondentului de presă englez James William Ozanne, un nou volum apărut recent în Seria Vintage.

Vor vorbi despre România lui Caragiale văzută de James William Ozanne, Georgeta Filitti, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Dan C. Mihăilescu, Iulia Vladimirov, Vintilă Mihăilescu şi Sandra Ecobescu. 

Volumul lui James William Ozanne despre România a apărut la Londra în anul 1878. În acele zile, Europa era prinsă în fierberea Congresului de la Berlin, după ce urmărise Războiul Ruso–Turc cu sufletul la gură şi cu temerea că avea să degenereze într-un nou conflict continental de amploarea Războiului Crimeii. Dacă astăzi vedem aceste evenimente mai ales ca pe un pas înainte în ceea ce priveşte realizarea aspiraţiilor popoarelor balcanice, pentru opinia publică occidentală ele au avut o cu totul altă dimensiune şi importanţă.

Pentru cititorul de azi, una dintre cele mai surprinzătoare întâlniri pe care le prilejuieşte acest volum este imaginea României lui Caragiale văzute prin ochii unui englez. Este o Românie care iese din amorţeala Răsăritului şi se îndreaptă grăbită spre Europa progresului, o Românie cu paşii nesiguri, dar care gesticulează exuberant, însufleţită de un entuziasm copilăresc.

Englezul nostru ajunge aici la puţină vreme după ce se stinge vacarmul revoluţiei de la Ploieşti, pe care o pomeneşte în câteva rânduri. Este un obişnuit al Teatrului Naţional — unde tânărul republican Caragiale funcţionează ca sufleur — şi se lasă prins în vâltoarea carnavalurilor şi a încăierărilor de galerie. Înregistrează spectacolul grotesc al duelurilor între spadasinii de ocazie care se luptă pentru o birjă de faţă cu damele. Contemplă forfota amploaiaţilor şi ofiţerimii mărunte care-şi zăngăne săbiile la promenadă pe caldarâmul plin de gropi. Se răcoreşte cu o bere în grădinile de vară, vrăjit de muzica lăutarilor, cot la cot cu vreun jupân Dumitrache. Se amestecă în zarva şi mulţimea de la târgul Moşilor. Admiră caleaşca principelui Carol şi a principesei Elisabeta la Şosea. Şi, desigur, petrece o noapte la stabilimentul central din Ploieşti, în atmosfera colbuită şi sordidă pe care o ştim prea bine din „Grand Hôtel Victoria Română“.

Dincolo de pitorescul burgheziei române care abia lepădase giubeaua şi încerca să se deprindă cu straiul nemţesc, descrierile lui J.W. Ozanne alcătuiesc una dintre puţinele cărţi dedicate de un străin României în secolul al XIX-lea şi ne pun în faţa ochilor un tablou întreg şi precis desenat al ţării şi oamenilor dinaintea Războiului de Independenţă.

„Bucureştiul este paradisul negustorilor. A cui e şareta cu blazon princiar pe uşile minunat lăcuite, cu vizitiu şi rândaş în livrele de fir? Ale cui sunt panaşele care se-apleacă într-o parte şi-ntr-alta, ai cui sunt aceşti bidivii impunători? Frumoasa domniţă şi cele două încântătoare însoţitoare gătite după ultima modă a Parisului a cui inimă o înseninează cu zâmbetele lor luminoase? Toate acestea sunt familia, caii şi lacheii negustorului a cărui prăvălie e împodobită cu o firmă nemurindu-l pe vestitul împărat Traian… Aşa cum am mai spus, toţi cei care aspiră la un rang nobiliar se folosesc de titlul de prinţ, şi e amuzant să vezi cum aceşti petits boyards şi negustori îi imită pe aristocraţi atunci când merg, la rândul lor, în străinătate. Într-o zi, la Viena, mi s-a relatat că un mare prinţ valah stătea în acelaşi hotel cu mine. Căutând să aflu mai multe, am descoperit că era vorba despre un cizmar bogat.“