IPOTEZĂ Urechea lui van Gogh a fost tăiată de Paul Gauguin?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vincent Van Gogh este unul dintre cei mai renumiţi pictori din lume. Deşi în timpul vieţii a vândut un singur tablou, astăzi majoritatea lucrărilor sale sunt considerate capodopere ale artei. Cel mai cunoscut detaliu biographic al acestuia este faptul că şi-a tăiat urechea. Totuşi, cei care au studiat documente în care apare numele artistului au ajuns la concluzia că urechea i-ar fi fost tăiată de altcineva.

Viaţa lui Van Gogh este considerată definitorie pentru ipostaza artistului torturat sau a geniului nebun. A creat aproximativ 900 de picturi şi a avut o amplă corespondenţă cu fratele său, Theo.

Vicent Willem van Gogh s-a născut pe 30 martie 1853, în Zundert, un sat din Olanda. Cu un an înainte de a se naşte, mama lui a pierdut un copil care ar fi trebuit să se numească Vincent. Întreaga copilărie, cel care avea să devină unul dintre cei mai renumiţi pictori, a trecut pe lângă piatra funerară care îi purta numele.

La vârsta de 11 ani, acesta era trimis la un internat, unde s-a simţit abandonat. Şi-a canalizat energia în pictură şi în învăţarea de limbi străine, devenind fluent în franceză, engleză şi germană.  La 15 ani, a fost nevoită să renunţe la studii pentru că familia se afla într-un mare impas financiar, începând să lucreze în comerţul cu artă, alături de unchiul său.

În 1873, van Gogh se transfera la sediul galeriilor din Londra. În această perioadă a devenit pasionat de literatura lui Dickens şi Elliot şi s-a îndrăgostit de o tânără despre care se spune că nu i-ar fi împărtăşit pasiunea şi care i-ar fi grăbit prima cădere nervoasă. Curând, a devenit obsedat de Biblie, iar la muncă, ostil, pierzându-şi rapid slujba, după cum scrie thevintagenews.com.

Van Gogh era adesea respins de femei, iar depresia începea să se instaleze. În 1886, s-a mutat la Paris unde a întâlnit nume mari ale artei precum Claude Monet, Edgar Degas sau Paul Gauguin.

Cu acesta din urmă avea să aibă o prietenie care avea să se termine într-o ceartă. În 1888, Van Gogh se muta în „casa galbenă” din Arles, dând banii trimişi de Theo,  care preluase afacerea familiei cu negustoria de artă, pe materiale pentru pictat. Conform biography.com, van Gogh trăia cu pâine, absint şi cafea. Tot în această perioadă, se crede că mâncase vopsea şi băuse terebentină.

Ştiind cât de mult îl place fratele său pe Gauguin, Theo l-a plătit pe acesta să locuiască o perioadă cu el. Astfel, cei doi au ajuns să picteze împreună şi să aibă discuţii în contradictoriu care au evoluat însă rapid în adevărate certuri despre care se crede că ar fi început cu momentele în care Gauguin nu era impresionat de munca lui van Gogh.

Urechea, tăiată cu spada

În decembrie 1888, cei doi s-au certat din nou, iar Gauguin (autoportret dreapta) care era, se pare, priceput la scrimă, i-ar fi tăiat lobul urechii stângi lui van Gogh. Acesta ar fi lăsat bucata de ureche menajerei unui bordel care lucra acolo pentru a-şi plăti facturile medicale pe care le avea după ce fusese muşcată de un câine, conform telegraph.co.uk. Iniţial se crezuse că i-o lăsase unei prostituate, însă o cercetătoare pe nume Bernadette Murphy a descoperit, în 2016, o scrisoare pe care van Gogh o primise de la doctoral său, Felix Ray, în care scrie că şi-ar fi tăiat întreaga ureche, nu doar lobul.

Astăzi, cei care studiază viaţa pictorului, sunt de părere că van Gogh ar fi decis, împreună cu Gauguin, să spună că el şi-a tăiat-o pentru a nu se face de ruşine. Când i-a înmânat urechea femeii de serviciu, i-ar fi spus „păstreaz-o cu grijă”. La scurt timp, van Gogh era internat la azilul din Saint Remy, unde a pictat şi celebra „Noapte înstelată” (”Starry Night”).

Una dintre dovezile care ar susţine această teorie se regăseşte într-una dintre scrisorile adresate lui Theo, unde pictorul, citat de The Guardian,  ar fi scris: „Din fericire, Gauguin…nu e încă înarmat cu mitraliere sau alte arme de război periculoase”.

În 1890, după ce Theo a avut primul copil, de asemenea botezat Vincent, pictorul s-a mutat în Auvres pentru a primi îngrijiri din partea unui alt medic.

În vara acelui an, Theo se confrunta cu probleme financiare, iar copilul său avea probleme de sănătate. Specialiştii sunt de părere că van Gogh a început să se simtă ca o povară pentru fratle său, aşa că a mers pe un câmp şi s-a împuşcat în piept, murind două zile mai târziu cu Theo la căpătâiul lui.

 

 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul