Ionuţ Vulpescu: Vom direcţiona bani pentru protejarea patrimoniului mobil, astfel ca episoade de tipul „Cuminţenia Pământului“ să nu mai aibă loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Cuminţenia pământului", opera lui Brâncuşi

Ionuţ Vulpescu, avizat miercuri de Comisiile reunite ale Parlamentului pentru portofoliul Cultură şi Identitate Naţională, a declarat că datorită bugetului mai mare de anul acesta al Ministerului Culturii, vor fi direcţionaţi mai mulţi bani pentru protejarea patrimoniului naţional mobil, pentru ca episoade de genul ”Cuminţenia Pământului” să nu mai aibă loc.

Intrebat dacă anul acesta va cumpăra ”Cuminţenia Pământului”, Ionuţ Vulpescu a spus: ”Acum, pentru că bugetul Ministerului Culturii va fi mult mai mare, vom direcţiona bani către acel Fond (Legea 182/ 2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil, n.r.), astfel ca episoade de tipul «Cuminţenia Pământului» să nu mai aibă loc. Guvernul din care am făcut parte a avut un mandat foarte clar: au fost două memorandumuri pentru «Cuminţenia Pământului», unul prin care s-a constituit o comisie care a negociat cu proprietarii sculpturii şi unul care a fixat plafonul maxim de 5 milioane de euro”.

El a adăugat: ”Eu am adresat prim-ministrului Dacian Cioloş, recent, într-o scrisoare deschisă, 10 întrebări legate de istoricul achiziţiei «Cuminţeniei Pământului». N-am primit niciun răspuns. Şi nu am primit eu, dar nu a primit opinia publică. În momentul în care deschizi o campanie de subscripţie publică şi nu oferi răspunsuri la nişte întrebări, nu mai putem vorbi de transparenţă, ci de opacitate. Sunt câteva întrebări foarte simple: Cum s-a ajuns de la 5 la 11 milioane? Eu pot să vă spun cum s-a ajuns la 5 milioane”.

Ionuţ Vulpescu a vorbit despre cele două expertize ale operei lui Brâncuşi, în urma cărora s-a stabilit un plafon maxim de 5 milioane de euro.

”Au fost două expertize cu oameni specializaţi în opera lui Brâncuşi. S-a făcut o conciliere a celor două expertize şi s-a stabilit un plafon maxim de 5 milioane. Acum s-a dat o Hotărâre de Guvern prin care s-a creat un mecanism birocratic, iar când faci o campanie doar de imagine şi nu gândeşti paşii următori, e o problemă care cumva trebuie decontată”, a precizat Vulpescu, care a explicat pe scurt istoricul negocierilor.

”Noi ne-am dorit achiziţionarea (a «Cuminţeniei Pământului», n.r). Guvernarea din care fac parte şi-a exercitat dreptul de preemţiune şi a început negocierile. Ministerul Culturii a fost notificat. Negocierile au început în timpul ministeriatului lui Kelemen Hunor şi eu le-am continuat. S-a constituit o comisie, pot să vă spun componenţa ei, nu văd de ce nu ştim până acum cine sunt cei care au negociat cele 11 milioane de euro”, a declarat el, subliniat că ”trebuie făcută o analiză şi să nu mai facem negocieri din raţiuni demagocice”.

După audierea de miercuri din comisii, Ionuţ Vulpescu a vorbit şi despre dreptul de preemţiune al statului român în privinţa operelor aflate în Tezaurul românesc.

”S-a spus în timpul campaniei publice, s-a vorbit foarte mult de Acum ori niciodată! Doar acum putem cumpăra! Nu este adevărat! Statul român, prin Ministerul Culturii, pentru că această operă este în categoria Tezaur, îşi poate exercita oricând dreptul de preemţiune, ori de câte ori această statuie, ca şi alte opere, este scoasă la licitaţie”.

Titulatura Ministerului Culturii a fost schimbată în acest mandat şi s-a adăugat la aceasta Identitate Naţională. Ionuţ Vulpescu a justificat alegerea: ”În timpul acestui mandat vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire şi Ministerul Culturii are un rol esenţial în organizarea centenarului Marii Uniri, cu foarte multe proiecte pe care le-am gândit. Ministerul Culturii este elementul central, cel care va armoniza tot acest calendar şi a fost o operă colectivă, aşa cum în general s-a lucrat la programul de guvernare”.

Ionuţ Vulpescu, propus pentru portofoliul Cultură şi Identitate Naţională, a primit, miercuri, avizul comisiilor de cultură reunite ale Parlamentului, cu 17 voturi ”pentru”, 5 ”împotrivă” şi 2 ”abţineri”.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort