Ion Caramitru a fost desemnat Ambasadorul Cultural Shakespeare în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Caramitru a fost numit Ambasador Cultural Shakespeare       FOTOGRAFII: Florin Ghioca

Actorul Ion Caramitru a fost numit Ambasador Cultural Shakespeare în România, în cadrul unei ceremonii la care a participat Excelenţa Sa, Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummel.

Evenimentul a avut loc la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, cu prilejul comemorării a 400 de ani de la trecerea în eternitate a marelui William Shakespeare.

În deschiderea serii, Excelenţa Sa, ambasadorul britanic Paul Brummel a prezentat, semnificaţia programului consacrat comemorării, pe plan mondial, a marelui Will. Una din iniţiativele lansate în acest context este desemnarea, în fiecare ţară unde se desfăşoară programul, a unei personalităţi drept ”Ambasador Shakespeare”.  

„Ion Caramitru, este o onoare şi o plăcere să îţi înmânez această medalie ca simbol al respectului nostru şi a recunoaşterii oficiale că eşti, fără îndoială, cel mai de seamă ambasador Shakespeare al României”,  a declarat în cadrul festivităţii directorul Consiliului Britanic Bucureşti, Nigel Townson. 

În cadrul ceremoniei a urmat un montaj video, cu imagini din spectacolele în care Ion Caramitru a interpretat variate roluri din dramaturgia lui Shakespeare, de la Romeo şi Julieta (1967), Hamlet (rol pentru care actorul român a fost nominalizat printre cei mai buni 10 interpreţi ai rolului care au existat vreodată, de către Michael Boyd, directorul artistic al Royal Shakespeare Company), până la Eduard al III-lea, Macbeth sau Furtuna (Prospero - 2015). Cei prezenţi au putut urmări şi un  fragment video dintr-un dialog al lui Ion Caramitru cu celebrul Michael Pennington, dintr-un workshop susţinut cu ani în urmă la Craiova, precum şi un mini-recital live, bilingv, suţinut de actor şi îndelung aplaudat de cei prezenţi. 

„Peste 50 de ani de carieră shakespeariană şi, în tot acest timp, a menţinut o relaţie extrem de strînsă cu teatrul britanic şi cultura britanică în sensul cel mai cuprinzător…” a încheiat Nigel Townson discursul său de însoţire a acordării titlului de”Ambasador Shakespeare” lui Ion Caramitru. 

”Un ambasador are menirea de a sluji interesele teritoriului pe care îl reprezintă. Mă angajez, aşadar, să port de grijă intereselor Marelui Will şi să-l slujesc în continuare”- a declarat Ion Caramitru. 

Evenimentul, moderat de Marius Constantinescu, la care au participat numeroşi invitaţi, s-a desfăşurat într-o ambianţă scenografică menită să îl evoce pe marele dramaturg englez: afişe ale spectacolelor shakespeariene din repertoriul TNB, o selecţie de costume de epocă, precum şi un superb bust în bronz semnat de Dimitrie Paciurea, din colecţia Muzeului TNB. Ambianţa sonoră a serii a fost asigurată  live de Cvartetul Adrian Naidin (Adrian Naidin, Sorin Zlat, Giani Amarandei, Gabriel Bălaşa).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”