Inflaţie de bucurie în aventura „Narativ“, cu ateliere pentru cei mici şi cei mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Narativ, festivalul de lectură pentru copii, i-a aşteptat pe copii, părinţii şi profesorii pe  să experimenteze modalităţi cât mai originale de a citi o poveste, dar şi să participe la o serie de ateliere eductaive. Festivalul s-a desfăşurat între 24-25 septembrie şi 1-2 octombrie.

„Jurnalistul de poveste“, „Poveşti pe muzică“, „Actorie pentru cititori“ sau conferinţele de parenting pentru lectură sunt doar câteva dintre cele 120 de activităţi de care s-au bucarat participanţii la festivalul Narativ.

Festivalul de lectură pentru copii Narativ a cuprins ateliere interactive şi conferinţe realizate de către specialişti în educaţia nonformală şi psihologia copilului, cu scopul de a creşte interesul celor mici pentru lectură şi de a-i familiariza pe părinţi şi profesori cu tehnici moderne de a-i face pe copii să citească din plăcere.

Festivalul s-a deschis în weekendul 24-25 septembrie, când aproape 1.000 de participanţi şi-au arătat interesul, iar pentru cel de al doilea weekend  peste 1200 de persoane şi-au rezervat un loc.

Preşedinta Asociaţiei Curtea Veche, Iren Arsene Mátéa declarat: „Semnalele primite sunt promiţătoare. Avem familii care se vor întoarce în cel de al doilea weekend de festival şi mulţumirile lor continuă de la terminarea primelor ateliere, ceea ce pentru noi este o  confirmare că am găsit o reţetă potrivită de a-i atrage spre lectură. Activităţile pentru copii au fost rezervate la capacitate maximă, însă ce m-a bucurat cel mai mult a fost amfiteatrul plin de părinţi. Ei au venit împreună cu cei mici şi sunt sigură ca au plecat de aici (cel puţin pentru o vreme) cu idei despre cum ar trebui să facem din momentele de lectură clipe de comunicare şi de sudare a familiei, astfel încât cititul să devină una dintre cele mai plăcute activităţi”.

Yaris, un participant de 10 ani al Festivalului, povesteşte plin de entuziasm experienţa lui:

Am venit anul trecut la Narativ pentru că am vrut să văd despre ce este vorba şi mi-au plăcut profesorii, felul în care interacţionau cu copiii şi că am învăţat şi am făcut lucruri pe care nu poţi să le faci tot timpul, cum ar fi Teatrul de Umbre. Anul acesta am venit pentru că vreau să repet experienţa. Mi-ar plăcea să ţină mai mult. Le-aş spune şi altor copii să vină pentru că nu ştiu cui să nu-i placă aici.

În primul weekend de Narativ au participat copii din mediul urban, dar şi din mediul rural. Cei mici au desenat, au inventat poveşti care mai de care mai interesante, au compus muzică, au făcut teatru, în timp ce părinţii şi profesorii au ascultat conferinţele experţilor în educaţie şi parenting Oana Moraru şi Gaspár György.

În weekendul 1-2 octombrie aventura lecturii a acontinuat alături de speakeri şi pedagogi apreciaţi, printre care Urania Cremene, Smaranda Nicolau, David Hughes (British Council), Adina Rosetti, Diana Vasilescu, Barna Nemethi, Răzvan Ropotan. Atelierele pornesc de la marile opere literare, precum “Odiseea” (Bandă desenată), “Mituri greceşti” (Teatru de umbre), “Robinson Crusoe” (Ilustraţie creativă), “Alice în Ţara Minunilor” (Teatru pentru cititori), “Peter Pan” (Actorie pentru cititori).


 

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile