Începe Programul Internaţional de Excelenţă pentru Artele Spectacolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Cosma, coordonatorul proiectului "Succes"          FOTO: Eduard Enea

Luni, debutează la Bucureşti un proiect cultural-educaţional de excepţie, dedicat sferei interpretative vocale, implementat prin Universitatea Naţională de Muzică de profesorul Mihai Cosma.

Proiectul, care începe pe 5 august, aduce în România cele mai eficiente metode şi concepte de Pregătire de Excelenţă pentru Artele Spectacolului şi debutează cu o serie de şase workshop-uri şi şase masterclass-uri, reunite sub denumirea "Succes", fiind finanţat prin Fondul de Dezvoltare Instituţională şi prin resurse proprii ale Universităţii Naţionale de Muzică.

Pentru a se asigura cele mai înalte standarde profesionale şi un nivel corespunzător de experienţă internaţională, proiectul se desfăşoară cu în parteneriat cu International Grand Prix of Romania, ajuns astfel la a şaptea ediţie. Un rol important revine şi ARCUB, de asemenea partener. Printre invitaţii de top care îi vor instrui pe participanţi se află John Allison, preşedintele International Opera Awards (Oscar-urile pentru Operă), Larisa Gergieva (MariinskiTeatr Sankt Petersburg), Eleonora Pacetti (Opera di Roma) dar şi reputaţi specialişti şi profesori români.


O noutate absolută este cooptarea pentru workshopuri a unor foarte tineri artişti din sfera operei şi a teatrului, care s-au lansat cu mare success şi care le vor împărtăşi studenţilor din ”secretele” care le pot fi de ajutor la început de carieră. De asemenea, în premieră pentru România, masterclass-urile se vor adresa şi pregătirii de tineri pianişti specializaţi în acompaniamentul cântăreţilor de operă şi de lied.

Proiectul, susţinut şi de câteva ambasade dar şi de firme multinaţionale sau româneşti, se încheie printr-un foarte dificil concurs de muzică vocală camerală, a cărui finală va avea loc la Arcub, joi, 8 august, de la ora 10.30, concurs deschis publicului. Gala de închidere şi decernarea premiilor vor avea loc în continuarea finalei, începând cu ora 13.00.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”