Începe IDEO IDEIS #15. Arta şi cultura sunt sărbătorite în Alexandria şi încă opt oraşe între 5 şi 9 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine începe cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, în Alexandria şi încă 8 oraşe din ţară – Bucureşti, Baia Mare, Botoşani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu şi Timişoara.

Alexandria rămâne inima festivalului, locul unde se vor desfăşura câteva dintre cele mai îndrăgite evenimente cu care festivalul şi-a obişnuit publicul, în timp ce în celelalte oraşe trupele de teatru tânăr vor întâmpina pentru prima oară capsulele IDEO IDEIS pentru 5 zile de Ateliere de Teatru şi Măiestrie, precum şi întâlniri cu mentorii. O parte din evenimentele din Alexandria se vor transmite LIVE pe o platformă dedicată. 

Programul complet poate fi accesat aici.

Ediţia aniversară IDEO IDEIS va debuta cu o Festivitate de Deschidere online marţi seara, pe 4 august, de la ora 20:00.

 Noul format al ediţiei, programul, trupele participante, trainerii şi mentorii de anul acesta vor fi prezentaţi de actorul Mircea Postelnicu, iar la final echipa festivalului se va alătura pentru a povesti din culisele a 15 ani de IDEO.

În Alexandria va avea loc o serie de evenimente stradale care fac parte din iniţiativa Festivalului de a schimba imaginea oraşului şi de a pune bazele unei educaţii de tip artistic într-un loc în care arta ajunge încă foarte greu. Astfel, cvartetul itinerant de coarde Sonore din Bucureşti va concerta în aer liber în fiecare seară, ajungând în cinci locaţii diferite din oraş. Fiecare concert va dura o oră şi va include piese dintr-o gamă largă de stiluri, de la muzică clasică până la muzică modernă, contemporană.

Trei clădiri din centrul oraşului vor îmbrăca haine noi, 3 artişti vizuali urmând să realizeze pe parcursul celor 5 zile de festival 3 lucrări murale în centrul oraşului Alexandria, aliniate la tema de anul acesta a festivalului, SCHIMBAREA. Picturile pe ziduri vor fi semnate de Cristian Scutaru, Livi Po – Liviana Popa şi Wanda Hutira.

În plus, Alexandria va găzdui şi instalaţia de artă LYRATA, semnată de artistul timişorean Andrei Arion, şi curatoriată de Georgia Ţidorescu. Aceasta va fi integrată într-un spaţiu central al comunităţii şi celebrează 15 ani de prezenţă IDEO în oraş, invitând privitorii la un dialog despre modul în care arta contemporană poate schimba lentila cu care privim spaţiile urbane.

     

Muralele şi instalaţia de artă vor putea fi văzute sâmbătă, 8 august, de la ora 18:00, în cadrul unui vernisaj itinerant.

Printre cele mai aşteptate momente din cadrul festivalului se numără Seara Povestitorilor cu Maurice Munteanu, Gojira şi Florin Ristei, discuţiile inspiraţionale din cadrul celor două masterclass-uri moderate de Alexandru Ion, Cinemateca târzie – proiecţii de film în aer liber, Biblioteca din Alexandria – spectacol de teatru comunitar scris şi regizat de Bogdan Georgescu, difuzarea celor două spectacole de teatru audio în distribuţia cărora se regăsesc doar alumni IDEO, precum şi cele 20 de ateliere în aer liber sau online propuse de ART & PLAY comunităţii din Alexandria.

Mircea Postelnicu va modera în fiecare seară, de la 22:00, un podcast care îi va trece pe ascultători într-un mod autentic prin istoria celor 14 ediţii de IDEO IDEIS şi a celor mai interesante poveşti şi personaje care au trecut pragul festivalului de teatru tânăr. Alături de el, seară de seară, vor fi invitaţi speciali, toţi parte a familiei IDEO - câştigători ai primelor ediţii, traineri şi mentori, membrii din echipa originală a festivalului şi mulţi alţii care au jucat un rol important în istoria festivalului.

Festivitatea de închidere a celei de-a 15-a ediţii IDEO IDEIS se va desfăşura tot online, duminică 9 august, de la ora 23:00, cu un super DJ-set ţinut de prieteni şi organizatori IDEO şi un joc de leapşa online în care trupele participante din fiecare oraş vor putea intra în dialog.

Întâlnirea IDEO IDEIS cu fiecare din cele 9 oraşe va fi documentată şi comunicată de mini-redacţiile COLAJ, formate din adolescenţi din fiecare comunitate, coordonaţi de Iulia Dromereschi, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare comunitară propus de festival, în parteneriat cu AIVImedia.hub.

În Bucureşti, atelierele coordonate de trainerii Ana Covalciuc (teatru tânăr) şi Nicolae Constantin Tănase (film), precum şi întâlnirile de mentorat cu actriţa Dana Rogoz, se vor desfăşura la Roaba de Cultură şi Rezidenţa BRD Scena9. Fotografii Adi Bulboacă şi Bogdan Dincă vor documenta întâlnirea Bucureştiului cu festivalul.

Toate evenimentele incluse în programul acestei ediţii se vor desfăşura în aer liber, iar regulamentul de participare va fi respectat, în mod obligatoriu, atât de participanţii şi invitaţii ediţiei, cât şi de organizatorii festivalului. Accesul şi participarea la ateliere şi evenimente vor fi permise numai cu condiţia purtării măştii, aceasta fiind obligatorie pe toată durata desfăşurării. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ucraina își extinde aria atacurilor asupra Rusiei: Zelenski anunță noi măsuri și contracte de înarmare pe termen lung
ONU acuză Rusia de crime de război: „Atacurile au răspândit teroarea în rândul populației”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune