Începe Festivalul Internaţional de Poezie din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie se desfăşoară între 14-18 mai, la Bucureşti, şi reuneşte poeţi deopotrivă români şi străini. La evenimentele festivalului vor participa Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Florin Iaru, Filip Florian, alături de mulţi alţi autori români, iar dintre invitaţii internaţionali amintim de Yolanda Castaño, poetă în limba galiciană, critic literar şi pictor.

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP) şi Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) sunt  produse ale unei iniţiative culturale care îşi propune să reintroducă în spaţiul public conceptul de poezie contemporană vizibilă şi interactivă. 

TNCP şi FIPB, dincolo de miza reintroducerii în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, sunt două festivaluri simultane care au apărut din necesitate. Bucureştiul este printre singurele capitale europene care nu au avut un Festival de Poezie de mare amploare până în urmă cu cinci ani. TNCP şi FIPT au venit să suplinească acest deficit major, care pune poezia ca gen literar, dar şi poeţii, în spaţii periferice de promovare.  

Ca obiective, festivalul îşi propune să readucă poezia în atenţia publicului larg, să promoveze editurile şi revistele culturale care publică poezie, să producă un spectacol poetic de amploare (prin lecturi publice de poezie, vizualizări de filme, sesiuni de poetry performance etc.), să dezbată aspectele problematice actuale ale poeziei şi să prezinte o secţiune cât mai diversă şi mai generoasă din poezia contemporană europeană. 

Printre participanţii la ediţia de anul acesta se numără Yolanda Castano (Spania), Ana Brnardić Oproiu (Croaţia), Dénes Krusovszky (Ungaria), Peter Rácz (Ungaria), Adam Borzič (Cehia), Marko Pogacar (Croaţia), Andrea Inglese (Italia), Jana Putrle Srdic (Slovenia), Dumitru Crudu (Republica Moldova), Alexandru Vakulovski (Republica Moldova), Hose Pablo (Republica Moldova).

Organizatorii principali ai evenimentului sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) şi Asociaţia Euro CulturArt, iar coorganizatori sunt Institutul Cultural Român şi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian".

Poeta Nora Iuga va susţine o lectură publică de poezie, pe 15 mai

PROGRAMUL SELECTIV EVENIMENTELOR:

Miercuri, 14 mai:

* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5

Ora 18.00 – Lecturi publice de poezie: 

Marin Mălaicu Hondrari, Ioan Es Pop, Dan Sociu, Cătălina Matei, Dan Iancu, Codruţa Simina, Octavian Soviany, Teodor Dună, Domnica Drumea.

Moderator: Ioan Groşan

Joi, 15 mai:

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 13.00 – Dezbatere: 

„Rotonda 13” – Radu G. Ţeposu

Invitaţi: Lucian Perţa, Ioan Grosan, Ion Mureşan, George Ţâra, Ioan Buduca, Florin Iaru, Filip Florian, Cosmin Perţa, Ioan Buduca, Ion Bogdan Lefter.

Moderator Ioan Cristescu

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie: In memoriam Traian T. Coşovei & Andrei Bodiu

Ion Mureşan, Lucian Perţa, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu

Moderator: Teodor Dună

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 18.00 – Concert: Ada Milea & Bogdan Burlăcianu & Cristian Rigman 

ALCOOL, după CARTEA ALCOOL a poetului Ion Mureşan

* Tramvai 26, Strada Cercului, nr. 6

Ora 19.00 – Lecturi publice de poezie: 

Nora Iuga, Laura Dan, Andra Rotaru, Doina Ioanid, Dumitru Bădiţa, Mihail Gălăţanu, Cătălina Bălan, George Chiriac, Şerban Axinte, Matei Hutopilă, Dmitri Miticov, Andrei Zbârnea, Liviu Uleia, Viku Zen

Moderator: Cosmin Perţa

Vineri, 16 mai:

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 18.00 – “Gala Poezie de 10! Cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2013”

Invitatul special al Galei este Maestrul Mircea Dinescu.

Ştefan Baghiu, Spre Sud, la Lăceni, Editura Cartea Românească

Bogdan Coşa, O formă de adăpost primară, Editura Cartea Românească

Claudiu Komartin, Cobalt, Casa de Editură Max Blecher, Bistriţa

Angela Marcovici, Intimitate, Editura Charmides, Bistriţa

Viorel Mureşan, Salonul de toamnă, Editura Tracus Arte

Ioana Nicolae, Autoimun, Editura Cartea Românească 

Ioan Es. Pop, 1983.Marş.2013.Xanax, Editura Charmides

Dan Sociu, Vino cu mine ştiu exact unde mergem, Editura Tracus Arte

Eugen Suciu, Ţeasta, Editura Tracus Arte

Krista Szöcs, Cu genunchii la gură, Editura Charmides

* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27

Ora 19.00 – Lecturi publice de poezie: 

Yolanda Castano, Ana Brnardić Oproiu, Dénes Krusovszky, Peter Rácz, Adam Borzič, Marko Pogacar, Andrea Inglese, Jana Putrle Srdic   

Moderator: Cosmin Perţa

Sâmbătă, 17 mai:

* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12

Ora 14.00 – Dezbatere: Poezia europeană încotro? 

Moderator: Cosmin Perţa

Invitaţi: Yolanda Castano, Ana Brnardić Oproiu, Dénes Krusovszky, Peter Rácz, Adam Borzič, Marko Pogacar, Andrea Inglese, Jana Putrle Srdic, Svetlana Cârstean

Duminică, 18 mai:

* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55

Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie: Mitoş Micleuşanu, Anca Mizumschi, Gheorghe Iova, Mugur Grosu, Adrian Pârvu, Iulian Tănase, Andrei Dósa, Sorin Gherguţ, Ciprian Măceşaru.

Moderator: Cosmin Perţa

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!