În memoriam: Mircea Iorgulescu, „firescul ca excepţie“
0Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI), a murit săptămâna trecută, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântat la Paris.
Criticul, care a lăsat în urma sa cărţi esenţiale - „Firescul ca excepţie" (1979), „Critica şi angajare" (1981), „Ceara şi Sigiliul" (1982), „Prezent" (1985), „Spre alt Istrati" (1986), „Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale" (1988) - a murit în urma unui cancer de care suferea de multă vreme. Mircea Iorgulescu, născut în 23 august 1943, la Valea Călugărească, judeţul Prahova, a absolvit Facultatea de Limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti în 1966, după care a fost redactor la ziarele „Munca" şi „România literară".
Criticul s-a stabilit la Paris în 1989, făcând jurnalism radiofonic la Radio France Internationale (RFI) şi Radio Europa Liberă. De asemenea, a fost corespondent, redactor şi director adjunct al Serviciului românesc al postului Europa Liberă, între 1996 - 1999. A debutat publicistic în 1964 în revista „Albina", iar în 1974 a debutat şi editorial cu „Rondul de noapte", editat de Cartea Românească. Pentru volumul „Scriitori tineri contemporani" a fost premiat de Uniunea Scriitorilor în 1978, iar pentru „Ceara şi sigiliul" a fost distins cu Premiul Academiei Române în 1982.
Despre Istrati, vagabondul român
Despre Panait Istrati, Mircea Iorgulescu spunea că „a contrariat, a stânjenit, a sfidat, a contestat. Şi a fost, desigur!, transformat într-un caz: «cazul» Istrati, de mare notorietate în anii '30. Acestui vagabond român, acestui hoinar din Balcani i-a fost dat să fie una dintre marile conştiinţe literare ale epocii lui, una dintre marile conştiinţe europene ale timpului său. Biografia şi opera lui, iluminate de cultul libertăţii, sunt străbătute de flacăra unei revolte necruţătoare, radicale, sistematice şi extrem de lucide, în acelaşi timp intens pasională, dezlănţuită paroxistic".
În „Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale" (1988), Mircea Iorgulescu subliniază că ocupaţia cea mai răspândită în lumea lui Caragiale e statul de vobă. „Au, n-au treabă, aceşti oameni abia aşteaptă un prilej ori un pretext să-nceapă «o discuţiune», de obicei una «foarte animată» şi mai întotdeauna mai prelungită. De fapt, treaba lor nici nu este alta. Vorbitul este chiar viaţa lor. (...) Şi vorbesc. Trăncănesc, flecăresc, pălăvrăgesc, sporovăiesc, bat câmpii.
Delirează. Strigă, spumegă, ţipă, scrâşnesc, se văicăresc, bârfesc, ameninţă, apostrofează, ridiculizează, protestează, colportează, comentează, «tachinează». Vorbesc la nesfârşit, dezlănţuit, incoerent, dezarticulat, aberant, nebuneşte, fără să spună, cel mai adesea, nimic, dar mereu cu o energie inepuizabilă. Parcă sunt disperaţi; poate chiar sunt, fără s-o spună; (...) Devenind brusc tăcută, probabil că lumea lui Caragiale s-ar sufoca, iar în absenţa grosului fum de cuvinte, în absenţa norilor de vorbe, ilarianta ei imagine ar căpăta, limpezindu-se, un atroce aspect apocaliptic".
În 2001 a alcătuit volumul de corespondenţă „Florin Mugur - Scrisori de la capătul zilelor", dar a îngrijit şi ediţii din Dinicu Golescu, C. Dobrogeanu-Gherea şi Panait Istrati. De asemenea, a realizat antologiile „C. Dobrogeanu-Gherea interpretat de... " (1975) şi „Arhipelag. Proză scurtă contemporană" (1981). A colaborat la publicaţii precum „România literară", „Luceafărul", „Ramuri", „Ateneu", „Convorbiri literare", „Tribuna", „Tomis", „Dilema", „22", „Cultura". Un volum din emisiunile de convorbiri culturale de la Radio Europa Liberă a apărut în 2006, sub titlul „Convorbiri la sfârşit de secol".