Ieri şi azi: Beţia la femei – de la interdicţie la recomandare

Ieri. Michel Onfray scrie în „Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului" (1995): „De la Codul lui Hammurabi la Codul lui Napoleon, revăzut şi corectat de câţiva emanaţi de puterea socialistă, trecând prin versetele Bibliei şi suratele Coranului, acordul este total: beţia este condamnabilă, oricare ar fi motivul ei. Primele vizate sunt femeile, căci falusul lui Noe nu-i departe.

Cu uterul lor în delir, ele au permis clinicienilor din epoca freudiană şi chiar lui Freud în persoană să pună la punct conceptul de isterie. Etimologia ne semnalează că toate nefericirile femeilor şi ale noastre personale deopotrivă vin de acolo că ele au în acel drăcesc muşchi striat un instrument curios,  care, cu salturile lui cu tresăririle şi deplasările, alunecările şi alte ghiduşii pe care le face, induce umori fantastice şi lunatice - legate de lună... Dacă-l mai pui şi puţin în contact cu etanolul, te poţi aştepta la tot ce-i mai rău.

Dacă bătrânul din Arcă a dat pe gât atât încât şi-a arătat mădularul, avem toate motivele să ne temem de frenezia uterină la care ar duce fără doar şi poate utilizarea alcoolului. Romanii, de pildă, nu glumeau cu treburile astea, aşa încât în jurisprudenţa lor exista o clauză - ius osculi -, într-un fel dreptul de a asculta, care le permitea bărbaţilor să-şi apropie faţa de nevestele lor ca să le simtă răsuflarea şi să verifice dacă gustaseră, de nu cumva şi mai mult, vinul de Falerno al soţilor lor. Orice consum de alcool dovedit putea să însemne pentru amărâtă în cel mai bun caz repudierea sau, în cel mai rău, moartea în regulă. La vremea ei, soţia lui Egnatius Maetenius, odihnească-se în pace, a simţit-o pe propria-i piele. Crima a fost iertată de Romulus în persoană..."

Azi. Consumul de alcool în rândul femeilor n-are motive să se plângă. Survenită târziu, în istorie, aşa-numita „emancipare" a femeilor a răsturnat dacă nu mentalitatea despre acele reprezentante ale „sexului slab" care iubesc pasional licoarea lui Bacchus, cel puţin situaţia.  În mileniul al III-lea d.Ch., alcoolul nu mai este deloc apanajul „sexului tare". Viaţa de zi cu zi o arată, statisticile o confirmă. Asociat de-a lungul tradiţiei milenare cu virilitatea, a rămas de multicel fără monopol masculin. Iar consumul în exces s-a „efeminat" considerabil. Cu toate astea, mentalitatea iniţială dăinuie: în braţele lui Bacchus, o femeie este şi acum percepută ca fiind mai dizgraţioasă decât un bărbat în aceeaşi stare. Rezultantă a unui bagaj cultural moştenit, percepţia colectivă este în continuare „discriminatoare", ca să folosim un cuvânt drag viziunii obtuze promovate de „corectitudinea politică".

În lumea noastră, femeile beau zdravăn. Campioane sunt, de câţiva ani, englezoaicele, care încep la o vârstă fragedă. Străzile Londrei sunt pline, seară de seară, de june şi mai puţin june pentru care mersul nu e deloc floare la ureche. Beţia de după serviciu şi mai ales cea de weekend a devenit sportul preferat al englezoaicelor. Între 1998 şi 2006, numărul femeilor amatoare de beţii s-a dublat, spun statisticile din Marea Britanie, care semnalează că această stare de fapt a atras o alta: creşterea cu 81%  a numărului de violenţe comise de femei aflate sub influenţa alcoolului. În 2007, 8.000 de englezoaice au primit sentinţe de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală".

Prezenta stare de fapt nu e numai „acceptabilă şi acceptată", cum susţin sociologii. Departe de cenzura mentalitară, care a impus, secole întregi, autocenzura, omul contemporan, întors la hedonismul cu rădăcini precreştine, chiar apreciază strădania femeilor de a-şi pierde feminitatea. Sau de a se despărţi de accepţiunea tradiţională a acesteia. Astfel încât în unele cercuri nu să bei un pahar e cool. Cool e să te îmbeţi - o mentalitate care se regăseşte în rândul adolescentelor şi al adolescenţilor,  al corporatiştilor sau al corporatistelor, al vedetelor... Unde mai pui c-o cere corectitudinea politică. De ce să aibă numai bărbaţii privilegiul de a fi asociaţi cu beţia, când şi femeile se pot îmbăta? Adică nu sunt „egali"?