„Hamlet” se împiedică de Ebola şi de dictatura din Coreea de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul teatru The Globe, loc sinonim cu Shakespeare, are în plan ca, începând cu acest an, când se împlinesc 450 de ani de la naşterea celui mai important scriitor al tuturor timpurilor, să joace „Hamlet” în fiecare ţară de pe planetă.

Până acum, trupa The Globe şi-a jucat spectacolul în 65 de state din Europa şi din cele două Americi, destinaţia următoare fiind Africa, conform cotidianului „The Telegraph”, după care va veni rândul Australiei, iar în vestul Africii ar trebui să ajungă în primăvara anului 2016. Pe lista lor s-a aflat şi România, unde spectacolul s-a jucat în această primăvară.

Reprezentaţiile programate în vestul Africii au fost amânate până acum din cauza virusului Ebola, iar în Orientul Mijlociu din cauza conflictelor armate deschise. De asemenea, în Coreea de Nord, Kim Jong-un şi-a exprimat dezacordul la ideea ca statul pe care-l conduce să le găzduiască spectacolul. Însă artiştii de la The Globe sunt hotărâţi să găsească soluţii ca să-şi ducă la bun sfârşit planul fabulos de a spune lumii întregi povestea prinţului Danemarcei.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră