Gheorghe Zamfir face Festival Internaţional de Nai la Găeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”, se va desfăşura în Găeşti, oraşul natal al artistului, între 10 şi 13 septembrie, prilej cu care artistul va sărbători peste cinci decenii pe scenă.

După ce, anul 2015 a fost unul extrem de încărcat pentru Gheorghe Zamfir, care a urcat, în luna iunie, de şapte ori consecutiv, împreună cu André Rieu, pe scena din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în faţa a 84.000 de spectatori, a continuat apoi cu o serie de încă şapte reprezentaţii în Maastricht, Olanda, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul de la Găeşti, satul natal al artistului, îşi propune să pună în lumină cariera de peste cinci decenii a muzicianului Gheorghe Zamfir, care s-a născut pe 6 aprilie 1941.

Festivalul Internaţional de Nai va cuprinde expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări de premii şi distincţii, o sesiune de autografe şi momente cu invitaţi surpriză.

La eveniment vor fi prezente atât personalităţi artistice din ţară, cât şi de peste hotare, între care membri ai Academiei Române, diplomaţi şi oficialităţi de marcă. Printre artiştii invitaţi se numără Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, Petruţa Kűpper, Igor Podgoreanu, Aydin Yavaş, mezzosoprana Maria Jinga, Orchestra „Zamfir 50”, dirijorul Daniel Jinga şi Corul Accoustic.

Pe 11 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură, Gheorghe Zamfir va susţine un recital, în care vor fi prezentate lucrări pentru orchestră simfonică şi lucrări simfonice clasice. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra condusă de Daniel Jinga şi Corul Accoustic, invitată fiind mezzosoprana Maria Jinga.

Totodată, pe 12 septembrie, de la ora 18.00, în parcul central, va avea loc un recital al lui Gheorghe Zamfir, în care vor fi prezentate publicului lucrări celebre pop, pop-opera etc. Invitaţi speciali vor fi Aydin Yavaş din Turcia şi Petruţa Kűpper din Germania.

Festivalul este organizat de Fundaţia Internaţională de Muzică „Gheorghe Zamfir”, A.P.C.T.T.R, Primăria şi Consiliul Local din Găeşti, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"