George RR Martin promite volumul 6 din Urzeala Tronurilor în 2021. Autoizolarea din cauza COVID l-a ajutat să scrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul George R.R. Martin, autor al „Game of Thrones”, le-a transmis fanilor că va finaliza anul viitor al şaselea roman din seria „A Song of Ice and Fire” pe care a început să îl scrie în 2012.

Într-un mesaj publicat pe blogul său, Martin a spus că, în izolare, a progresat constant în scrierea „The Winds of Winter”, mult-aşteptatul al şaselea roman din seria fantasy „A Song of Ice and Fire”.

Scriitorul a petrecut ultimele luni într-o cabană din munţi. El le-a transmis marţi fanilor că face tot posibilul pentru a rămâne sănătos şi că se aşteaptă ca volumul să fie gata în 2021.

„În lipsă de altceva, izolarea forţată m-a ajutat să scriu. Petrec multe ore, zilnic, asupra «The Winds of Winter» şi progresez constant”.

El a mai spus că a scris câteva capitole din următorul roman, dar a clarificat că acesta este încă departe de a fi finalizat.

„Va fi o carte mare. Am zile rele, care mă doboară, şi zile bune, care mă ridică, dar, per ansamblu, sunt mulţumit de cum merg lucrurile”.

Martin, în vârstă de 71 de ani, a adăugat că anul viitor va vizita Wellington (Noua Zeelandă), când „să sperăm, atât Covid-19, cât şi «The Winds of Winter» vor fi încheiate”.

El le-a dat fanilor şi câteva indicii legat de următoarele lui proiecte, inclusiv despre prequel-ul „Game of Thrones”, „The House of the Dragon”, despre care a spus că „zboară minunat”. Martin lucrează şi la o eventuală adaptare a „Who Fears Death” şi „Wild Cards” pentru micile ecrane.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare