GALERIE FOTO „Bicicleta“ din 1893, prima revistă de nişă din România. „Dacă velocipedaţi iarna, trebuie să fiţi bine îmbrăcat“

1 noiembrie 1893, Calea Victoriei, nr. 44, Bucuresci. O mână de oameni publicau prima revistă românească dedicată exclusiv pasionaţilor de velocipede (n.r. – bicicletă cu roţi inegale). adevarul.ro vă prezintă câteva crâmpeie din efemera existenţă a revistei bilunare „Bicicleta“ care a ajuns, pe parcursul a patru luni, doar în opt ediţii.

Nu se cunoaşte de ce, în luna februarie a anului 1894, „Bicicleta“ şi-a încetat apariţia, însă, în cele patru luni în care a văzut lumina tiparului, redactorii s-au luptat popularizeze sportul pe două roţi care, după cum deplângeau în articole ample, era aproape necunoscut în ţara noastră la finalulu secolului XIX, mărginindu-se la o distracţie de copil. Din „sumariul“ revistei făceau parte rubrici precum „Despre accidente pe velociped: contusii, plăgi, fracturi sau sincope“, „Recorduri şi pariuri“, „Anunciuri“ sau „Varietăţi“.

Existau, însă, cronici sociale implicate ce zugrăveau actualitatea românească, punctau pericolele şi ofereau, subtil, sfaturi pentru cititorii pasionaţi de velociped. La 1 ianuarie 1984, revista „Bicicleta“ construia pe prima pagină această frumoasă frescă a caracterului oamenilor: „Frigurile iuţelei au coprins pe fiecare şi este o întrecere între toţi pentru a ajunge d’entâiu la avere, la onorurui, la stâlpul ideal, la care aspiră fiecare, adică la fericire. Şi în toate zilele se urmează nişte lupte înverşunate, nişte alergări pe nerăsuflate, în cari învigetorul, campionul, este aplaudat de mulţime, şi jinguit, pismuit, ponegrit de potrivnicii“.

Adevărate dileme erau tranşate de „Bicileta“! De pildă, în primul număr din luna ianuarie 1984, redactorii le ofereau cititorilor soluţia pentru una dintre problemele îngrijorătoare: „Este sănătos sau nesănătos, folositor sau nefolositor, de a velocipeda iarna“. Acum, nuanţele: „Constituţia slabă care aşteaptă de la velociped un mijloc de a căpeta vigoarea ce’i lipseşte, va face bine să abuzeze de velocipedie pe timpul friguros. Aceasta din punctul de vedere al respiraţiunei. Pentru alergător, odihna în timpul ernei este un reconfortant. Îi redă carnea şi repară pierderile pe cari poate să le fi suferit în timpul sezonului. Pentru turistul sănătos, a umbla moderat cu velocipedul, chiar pe gerurile cele mai tari, nu presintă nici un pericol. Inutil a adăuga că trebuie cineva care să fie bine îmbrăcat“.

Tot din seria dilemelor, în numărul 6 al revistei era rezolvată şi cruda dilemă discriminatorie: să pedaleze sau nu şi femeile? Să pedaleze, de ce să nu, căci „o fată este tot atât de încântătoare cocoţată pe bicicletă ca fiind călare pe un cursier sprinten. Dacă este frumoasă, graţioasă şi are tactul de a pretinde că n-o ştie, ce privelişte mai delicioasă decât a o vedea pedalând cu eleganţă pe drumurile mari şi albe, uşoară şi flexibilă ca o pasere frumoasă pusă gingaş pe nişte fire nevăzute!“.

Faptul divers găsea, în paginile din „Bicicleta“, un spaţiu considerabil. Astfel, cititorii aveau ocazia să afle despre „Velocipedul-mitralieză“ (foarte util în caz de resboiu, fiind încărcat cu 120 de glonţuri) sau despre curiosul caz al unui cetăţean de culoare din Washinhton care furase deja 25 de bicilete, dintre care doar 13 au putut fi regăsite.

Şi rubrica „Mica publicitate“ se bucura de atenţie din partea redactorilor, căci diverse „ocasiuni“ pentru cei interesaţă. O bicicletă puţin uzată, cu ambele roţi cu diametrul de 76 de centrimetri, cauciucuri masive, cu lampa ei, clopot, gentuliţă, cană de uns şi două chei se vindea cu doar de 210 lei.