GALERIE FOTO Alessandro Diddi, artistul care dă viaţă unor desene 3D

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscuta sintagmă „arta prinde viaţa“ i se potriveşte perfect designerului italian, Alessandro Diddi. Astfel, artistul reuşeşte să păcălească privitorii folosindu-se de umbre şi unghiuri pentru a crea iluzia tridimensionalităţii şi senzaţia că desenele sale ies din mijlocul foilor.

„Vreau ca desenele mele să transmită faptul că ochiul poate păcăli mintea şi să-i fac pe privitori să creadă că există dimensiuni care, în realitate, nu sunt acolo“, a declarat pentru Daily Mail, Alessandro Didi.

Folosind ustensile destul de rudimentare, precum creioanele şi hârtia, dar şi propriile mâini şi diferite obiecte, artistul face desenele să pară tot mai reale. Dovadă stau desene care înfăţişează doi oameni care îşi folosesc forţa pentru a smulge creionul din mâna artistului sau un şarpe care se furişează în timp ce este desenat. 

„Când oamenii îmi văd desenele sunt adesea plăcut surprinşi, dar nu reuşesc să înţeleagă exact cum am reuşit să obţin aspectul de 3D“, a mai declarat artistul. Reacţiile nu sunt nefondate, ţinând cont de faptul că multor persoane nu le este cunoscut conceptul de design anamorfic, după cum a ţinut să precizeze Diddi. „Când înţelegi mecanismul de proiectare anamorfic, îţi dai seama că punerea împreună a unor desene de acest tip nu este chiar atât de dificilă“.

Talentatul artist a mai declarat că scopul său este de a crea ceva nou şi original, care să-l intrige pe privitor. „Cu toate acestea nu există vreun mesaj pe care încerc să-l transmit prin desenele mele, eu consider că este important ca oamenii să înţeleagă că nu este necesar să consumi cantităţi mari de resurse pentru a crea ceva interesant. Un creion şi ceva pe care să desenezi, este tot ce ai nevoie pentru a crea ceva cu adevărat magic“, a precizat artistul pentru Daily Mail.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”