FOTO VIDEO Momente vesele cu eroii Comediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul de Comedie din Bucureşti a sărbătorit miercuri seară 50 de ani de existenţă. La gala aniversară au participat actorii Mircea Albulescu, Ion Lucian, Sanda Toma, regizorii Lucian Giurchescu, David Esrig şi alte personalităţi culturale.

Actualul director, George Mihăiţă, i-a făcut o surpriză lui Radu Beligan, cel care a înfiinţat teatrul la 5 decembrie 1961. Sala Mare a instituţiei se va numi de azi înainte „Radu Beligan".Primul director al Teatrului de Comedie, Radu Beligan, a urcat pe scenă în acordurile imnului de întâmpinare a preşedinţilor de stat, interpretat de Fanfara Zece Prăjini şi de Ovidiu Lipan Ţăndărică. George Mihăiţă i-a oferit braţul său de sprijin şi i-a ţinut chiar şi bastonul, pentru a-i permite „meşterului", aşa cum îl numesc colegii, să citească un mesaj cald, prin care şi-a adus aminte de mari actori ai Comediei.

Citeşte şi: Marii regizori montează clasici ai dramaturgiei în 2011

„De neuitat au rămas serile când, după spectacol, nu ne înduram să ne despărţim şi Amza Pellea ne făcea să murim de râs cu improvizaţia lui, «Tribunalul Câinilor», Rucăreanu ne desfăta cu romanţe, Marinuş Moraru îl imita uluitor pe Laurence Olivier în «Hamlet», iar Dinică râdea cu capul dat pe spate, asemenea calului rănit din «Guernica» lui Picasso", a povestit Beligan. „Dacă ar fi un cataclism şi ar mai rămâne doar trei oameni pe Pământ, doi ar face un spectacol şi al treilea ar privi", a mai glumit Radu Beligan.

Cadouri şi gesturi-surpriză

Horaţiu Mălăele a avut o apariţie neaşteptată pe scenă, pentru a recita câteva versuri: „Teatrul care-mi place mie este cel de Comedie. Iar directorul baban este George Beligan".Ion Lucian şi-a amintit că la finalul unei reprezentaţii cu spectacolul „Rinocerii", la Paris, Eugène Ionesco a coborât din lojă şi le-a spus actorilor că abia în seara aceea a putut înţelege adevărata dimensiune a piesei sale.

Vladimir Găitan a povestit un episod petrecut în sânul marii familii care este Teatrul de Comedie. De ziua lui, când a împlinit 60 de ani, la iniţiativa lui George Mihăiţă, o stradă a purtat pentru 24 de ore numele lui Vladimir Găitan. Actorul i-a întors gestul şi i-a înmânat o plăcuţă stradală, pe care a scris „Intrarea George Mihăiţă".La gală au participat actori vârstnici sau actori din tânăra generaţie: Valentin Teodosiu, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Marin Moraru, Marius Florea Vizante, Virginia Mirea, George Ivaşcu. După fotografia de grup de pe scenă, artiştii s-au retras în hol, pentru a ciocni şampanie.

"Sper că cei care vor organiza centenarul ne vor pomeni şi pe noi!"
Radu Beligan fondatorul Teatrului  de Comedie

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani