FOTO Infernul lui Dante, recreat de un artist român cu piese LEGO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul român Mihai Mihu a recreat una dintre cele mai mari opere literare ale Evului Mediu - „Infernul”, prima parte a poemului epic „Divina Comedie” a poetului Dante Alighieri” - într-un mod inedit: folosindu-se de celebrele piese LEGO.

Piesele LEGO sunt, în general, asociate copilăriei şi jocului, însă artistul român dovedeşte că potenţialul creativ al acestora este mult mai mare – printre altele, el recreează scene cunoscute din istoria artei prin aranjarea pieselor de plastic.

Cea mai recentă şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai ambiţioase lucrări ale românului este aceea de a imortaliza cele nouă cercuri ale Iadului, aşa cum sunt ele prezentate în prima parte a poemului epic „Divina Comedie”, cu ajutorul renumitelor piese din plastic. Mihai Mihu a prezentat rezultatul pe contul său personal de pe platforma Flickr – pe care afişează şi alte creaţii ale sale.

„Infernul” este prezentat de poetul italian, în cadrul unei călătorii în care călăuză îi este poetul antic Vergil, drept un plan împărţit în nouă cercuri ale păcătoşilor, în care aceştia din urmă sunt chinuiţi în moduri diferite în funcţie de natura păcatului. Lucrarea a rămas, de-a lungul istorie, una dintre cele mai puternice şi sugestive reprezentări ale iadului biblic. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară