Filosofia: necesitate sau lux? Filosoful Kit Fine, în dialog cu profesorul Mircea Dumitru, luni, 20 iunie, la Ateneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filosoful britanic Kite Fine

Luni, 20 iunie 2016, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, va avea loc dezbaterea „Philosophy: Necessity or Luxury?/Filosofia: Necesitate sau Lux?“, la care sunt invitaţi filosoful Kit Fine, profesor la New York University, şi profesorul Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.

Dialogul dintre Kit Fine şi Mircea Dumitru se va desfăşura începând cu ora 18.30, la Ateneul Român.  În deschidere va avea loc un recital de pian susţinut de Kit Fine.

"Îmi place să cred că dupa şase ani Conferinţele Ateneului Român au căpătat un loc proeminent în spaţiul cultural românesc. Conferinţa din 20 iunie este a 22-a din seria nouă. Au conferenţiat nume sonore din elita intelectuală internaţională: laureaţi ai Premiilor Nobel, Goncourt, Balzan, academicieni, universitari, scriitori.

Este esenţial şi obligatoriu să se respecte condiţia excelenţei omologate a invitaţilor, pentru ca proiectul să se impună nu doar în România, ci să capete un statut onorabil în Europa. Profesorul Kit Fine, de la New York University, membru al Academiei Americane de Artă şi Ştiinţă, este unul dintre cei mai importanţi filosofi ai momentului, cu excepţională carieră academică. Este invitatul de onoare.Partener de dialog, Rectorul Universităţii bucureştene, membru corespondent al Academiei Române, profesorul Mircea Dumitru, un rafinat şi distins universitar cu prezenţă internaţională remarcabilă. Conferenţiarii şi tema anunţată prefigurează, luni, pe 20 iunie, o dezbatere incitantă", apreciază Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii "George Enescu".

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Preţ unic: 10 lei/ bilet

Kit Fine (B.A., Oxford; Ph.D., Warwick) este profesor de filosofie la New York University şi membru al American Academy of Arts and Sciences. Domeniile sale de cercetare sunt metafizica, logica şi filosofia limbajului, însă a publicat lucrări şi în domeniul filosofiei antice, lingvisticii, informaticii şi teoriei economice. De asemenea, profesorul Kit Fine a fost fellow al Guggenheim Foundation şi American Council of Learned Societies, precum şi editor al Journal of Symbolic Logic.

Mircea Dumitru (foto)  este rector al Universităţii din Bucureşti din decembrie 2011.

Membru corespondent al Academiei Române , Mircea Dumitru este si profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti. A fost decan al Facultăţii de Filosofie între 2000-2008 şi prorector al Universităţii din Bucureşti în perioada 2008-2011. Specialist în logică filosofică, filosofia limbajului, metafizica modalităţilor, epistemologie, filosofia minţii şi a conştiinţei, Mircea Dumitru a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans în mai 1998, iar doua luni mai târziu a finalizat al doilea doctorat la Universitatea din Bucureşti. A fost profesor invitat la Universitatea „Jean Moulin” Lyon 3, New York University, Universitatea din Helsinki, City University of New York.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete