Filmul românesc "Lumea văzută de Ion B" a câştigat premiul Emmy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia de decernare a Premiilor Internaţionale  Emmy  a adus fericire pentru realizatorii filmului despre artistul Ion Bârlădeanu, "Lumea văzută de Ion B."

Astfel, potrivit CNBC, filmul a câştigat premiul Emmy în una dintre cele mai importante categorii, Arts Programming.

"Lumea văzuta de Ion B." este primul documentar original HBO din Europa Centrală care concurează la Premiile Internaţionale Emmy. Ceremonia a avut loc la New York, la Hotelul Hilton, acolo unde cu două zile în urmă a avut loc şi decernarea premiilor American Music Awards. Regizorul filmului, Alexander Nanau, şi producătorii Carmen Harabagiu şi Aurelian Nica au fost prezenţi la gala Emmy.

CITEŞTE ŞI

VIDEO Documentarul despre artistul Ion Bârlădeanu, "Lumea văzută de Ion B.", are şanse la un Premiul Emmy în această seară

Ion Bârlădeanu, bătrânelul de 63 de ani devenit revelaţia lumii artistice din Europa

Un artist român ironizează scena politică din România, într-o expoziţie la Paris

Întâlnirea lui Ion Bârlădeanu cu Angelina Jolie

Documentarul a avut premiera pe 17 decembrie 2009 şi a fost selecţionat, până acum, la peste 30 de festivaluri.

Filmul prezintă povestea artistului Ion Bârlădeanu, care până în urmă cu doi ani era un simplu cerşetor prin mahalalele bucureştene. Zeci dintre colajele semnate de Ion Bârlădeanu, realizate din revistele autohtone sau străine din timpul regimului comunist, se vând acum cu peste 1.000 de euro

Filmul românesc a concurat în categoria sa cu peliculele " All My Life: Cazuza" din Brazilia, "Imagine…David Hockney: A Bigger Picture" din Marea Britanie şi  "Personas Inside Out" din Japonia.

Iată lista câştigătorilor la International Emmy Awards:


Arts Programing:

- "Lumea văzută de Ion B" - HBO România şi Alexander Nanau Productions (România)

Cel mai bun actor:

-  Bob Hoskins ("The Street") - ITV Studios, Marea Britanie

Cea mai bună actriţă:

- Helena Bonham Carter ("Enid"), Carnival Film & Television (Marea Britanie)

Categoria Copii şi Tineret: 

- "Shaun the Sheep" - Aardman Animations / WDR & WDR mediagroup GmbH / BBC (Marea Britanie)

Comedie: 

- "Traffic Light" - Kuperman Productions / Keshet Broadcasting (Israel)

Documentar: 

- "Mom and the Red Bean Cake" - Munhwa Broadcasting Corporation (Coreea de Sud)

Serial dramatic:

- "The Street" - ITV Studios (Marea Britanie)

Non-Scripted Entertainment:

- "CQC" - Eyeworks Cuatro Cabezas SA (Argentina)

Telenovela:

- "My Love" - Plural Entertainment (Portugalia)

Telefilm/Mini-serial:

- "Small Island" - Ruby Television in association with AL Films (Marea Britanie)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online