„Fata din tren“ a fost desemnată cea mai populară carte din bibliotecile britanice în sezonul editorial 2015 - 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul ”Fata din tren” (”The Girl on the Train”), un bestseller al scriitoarei Paula Hawkins, a fost cel mai împrumutat volum din bibliotecile din Marea Britanie în sezonul editorial 2015 - 2016, informează BBC.

Această carte, un thriller psihologic, a fost împrumutată de 72.827 de ori în bibliotecile britanice în perioada 1 iulie 2015 - 1 iulie 2016. Acest fapt înseamnă că aproximativ 200 de copii ale acestui volum au fost împrumutate în fiecare zi în perioada menţionată.

Cartea ”The Girl on the Train” s-a vândut în peste 15 milioane de copii pe plan mondial şi a stat la baza realizării unui film omonim, lansat în 2016, în care rolul principal este interpretat de actriţa Emily Blunt.

Paula Hawkins a crescut în Zimbabwe înainte de se stabili în Marea Britanie, unde a devenit jurnalist financiar pentru publicaţia The Times. A început să scrie romane pe care le-a semnat sub pseudonimul Amy Silver.

”The Girl on the Train” este primul roman publicat sub numele ei real şi se inspiră din momentele în care autoarea privea din interiorul unui tren spre casele şi grădinile britanicilor de rând, în timpul navetei sale zilnice, imaginându-şi secretele acestora.

Continuarea acestui roman, ”Into the Water”, va fi publicată în luna mai.

În România, volumul ”The Girl on The Train” a fost publicat de editura Trei cu titlul ”Fata din tren”.

Pe locurile al doilea şi al treilea în topul celor mai împrumutate cărţi din bibliotecile britanice se află două volume semnate de Lee Child - ”Personal”, respectiv ”Make Me”.

Topul 5 este completat de două volume din seria ”Diaries of a Wimpy Kid”, semnate de Jeff Kinney - ”Diary of a Wimpy Kid” şi ”Diary of a Wimpy Kid: The Long Haul”.

BBC a publicat şi un top al celor mai împrumutaţi autori din bibliotecile britanice în aceeaşi perioadă. Scriitorul american James Patterson, un cunoscut autor de romane poliţiste, ocupă primul loc în acest clasament, pentru al 10-lea an consecutiv. Romancierul american este urmat în clasament de patru autori de cărţi pentru copii - Julia Donaldson, Daisy Meadows, Roderick Hunt şi Francesca Simon

Clasamentul a fost realizat de Public Lending Right, o asociaţie care distribuie redevenţe scriitorilor atunci când cărţile lor sunt împrumutate din librăriile britanice. Autorii primesc 7,8 pence pentru fiecare volum împrumutat, până la plafonul maxim de 6.600 de lire sterline (7.640 euro).

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei