Eugenia Vodă, corespondenţă de la Cannes: Sex, adevăruri şi filme
0Titlul „Sex, adevăruri şi filme“, o parafrază la celebrul film al lui Soderbergh, „Sex, minciuni şi benzi video, se potriveşte ca un titlu de prefaţă la ediţia a 71-a festivalului.
Text de Eugenia Vodă
Am asistat, cu o zi înainte de conferinţa de presă a juriului şi de startul oficial al festivalului, la un lucru fără precedent în istoria ultimilor douăzeci de ani: delegatul general (şi selecţionerul filmelor din competiţie), Thierry Fremaux, a susţinut o conferinţă de presă specială, în care, dincolo de întrebări şi de răspunsuri, se vedea cu ochiul liber un amestec de îngrijorare şi de exasperare: „când selecţia include cineaşti consacraţi, presa ne critică – iarăşi abonaţii Cannes-ului!; când selecţia vine cu nume noi, tot nu e bine: de ce lipsesc cineaştii consacraţi, ceva nu e în regulă!“.
Impresia a fost că Fremaux a ţinut să (se) justifice pentru ideea de a anula proiecţiile de presă premergătoare proiecţiei de gală: „deschidem un nou deceniu al festivalului, era necesară o înnoire, nici la Avignon presa nu vede spectacolul înainte“, important e să se reţină că „nu avem nimic contra presei“, „presa e unul dintre cei patru stâlpi de susţinere ai festivalului: presa, autorii, glamour-ul şi Marche-ul“... Ordinea corectă ar fi: autorii (creaţia), presa (informaţia), Marche-ul (industria) şi glamour-ul (strălucirea)...Până la urmă toată tărăşenia cu vizionările de presă nu e decât un test, a conchis Fremaux. Rămâne de văzut care va fi rezultatul „testului“, dar e greu de crezut că derularea lucrurilor va îndulci în vreun fel frustrarea maselor de corespondenţi de pe tot globul...
Delegatul general a ţinut apoi să se delimiteze sau să se dezică de Harvey Weinstein (culmea, chiar producătorul filmului lui Soderbegh, care a câştigat Palme d`or acum 29 de ani!), boss-ul filmului american acuzat de hărţuire sexuală, dărîmat de pe soclu şi ajuns la faliment. Un moment jenant al conferinţei a fost acela în care Monsieur Fremaux, ca să argumenteze „egalitatea femeilor-cineaste cu bărbaţii“ a început să numere femeile ca steagurile de la primărie, trei în competiţie, cinci în juriu etc etc... Mi se pare absolut incredibilă, pentru anul 2018, toată această isterie legată de „discriminarea femeii“, tot acest „feminism“ dezlănţuit, cu totul deplasat, mai ales la Cannes, din simplul motiv că talentul nu are sex. Ca sa-l citez tot pe Fremaux, „când se stinge lumina în sala de cinema, nu te mai gîndeşti ce sex are regizorul, ce naţionalitate, ce vârstă, ci priveşti, pur şi simplu, ecranul!...
Din 1906 filme văzute – să alegi 21, nu e o treaba uşoară; selecţionerul declară că alegerile au fost pur estetice, „nu există o strategie care să anticipeze alegerile, nu mergem noi spre filme - filmele vin spre noi şi se impun, ne spun EXIST!“ Vor exista în competiţie, cu câte două filme fiecare: Italia, Rusia, Iran, Japonia, SUA; cu câte un film: Polonia, Turcia, Egipt, Liban, China, Coreea de Sud. Şi Franţa cu... 5 (cinci) filme! (alegeri pur estetice?)
Niciun film romanesc n-a reuşit să spună „exist“ în 2018, la Cannes... Cu o singură exceptie: la Cinefondation, secţiunea filmelor de şcoală, există un scurtmetraj, de la UNATC, de Georgiana Moldoveanu (n. 1982), care se cheamă, frumos, „Albastru şi roşu, în proporţii egale“..