După Teatrul Nottara, se închide şi Teatrul Foarte Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Nottara de pe Bulevardul Magheru şi Teatrul Foarte Mic de pe Bulevardul Carol se află pe lista clădirilor care se închid în urma intrării în vigoare a legii 282/2015, care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

Pe lângă cele două teatre se vor mai închide şi alte instituţii de cultură aflate în clădiri cu „bulină roşie”, printre care Cinema Pro, Cinema Studio, Godot Cafe, Cinema Patria şi legendarul Club A.

„Dorinţa noastră, a Teatrului Nottara, este nu de a nu se închide, dacă într-adevăr această clădire presupune un mare risc pentru cei care sunteţi aici, pentru noi, pentru cei de pe stradă, dorinţa noastră , însă, este, şi am cerut şi eu, şi a cerut înaintea mea domnul Mircea Diaconu (fostul director al Teatrului Nottara, n.r.) Primăriei, de fapt, direcţiei abilitate în consolidări, să se facă o nouă expertiză. De fapt, ne interesează situaţia reală a acestui imobil", a declarat Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara.

Pe de altă parte, comunicatul de presă trimis de conducerea Teatrului Foarte Mic, care anunţă întreruperea activităţii, precizează că:

„Deşi intrarea se face prin Bulevardul Carol, nr. 21, adresa de funcţionare a Teatrului Foarte Mic, clădirea apare în lista sus menţionată cu adresa Str. Jean - Louis Calderon, nr. 2. Noul program al spectacolelor urmează a fi stabilit şi comunicat în scurt timp”.

În cursul zilei de joi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a convocat o şedinţă la care au fost invitate şi conducerile instituţiilor afectate de Legea 282. Această informaţie a fost confirmată şi de consilierul Gabriel Fătu, care a declarat pentru Adevărul că cel mai probabil spectacolele Teatrului Nottara se vor muta temporar în Sala Arcub. Pe de altă parte, şefa Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei, Daniela Stănculescu, a refuzat să discute pe marginea acestui subiect, invocând o lege care i-ar permite acest lucru. 

În imobilele din Bucureşti cu cel mai ridicat risc de prăbuşire la cutremur (gradul I), care prezintă pericol public, funcţionează, în prezent, 54 de restaurante, baruri şi cluburi, 4 teatre şi cinematografe, 7 unităţi bancare, 5 farmacii, 63 magazine, 4 galerii de artă, 13 clinici medicale şi saloane cosmetice, dar şi alte instituţii, inclusiv o universitate sau un centru de informare turistică.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”