"Dincolo de iluzii si compromisuri, se afla lupta pentru supravietuire"

Este nevoie, uneori, de socul intalnirii cu un mare creator "de dincoace de Ocean", pentru a ne trezi in fata unei alte realitati cinematografice decat cea a monotonului peisaj desenat de oferta

Este nevoie, uneori, de socul intalnirii cu un mare creator "de dincoace de Ocean", pentru a ne trezi in fata unei alte realitati cinematografice decat cea a monotonului peisaj desenat de oferta cotidiana. Ieri - Roman Polanski. Astazi - Istvan Szabo. Unul, calator prin lume, se intoarce din cand in cand in Polonia natala. Celalalt cheama lumea la el acasa, in Ungaria, chiar si atunci cand lucreaza cu actori precum Klaus Maria Brandauer, Ralph Fiennes sau, de curand, cu Jeremy Irons. In aparenta, explicatia este simpla: atat in operele sale de tinerete, cele de lider al generatiei maghiare a anilor '60 (Tatal, Varsta iluziilor), cat si in cele care aveau sa-i aduca celebritatea internationala (Mephisto - Oscar '82, Premiul FIPRESCI la Cannes, Colonelul Redl - Premiul Juriului la acelasi festival in 1985), ceea ce l-a pasionat, intotdeauna, a fost drama omului care nu poate ocoli istoria. - De la Tatal (1966) si pana la recentul Cazul Furtwangler (Taking Sides) am trait, in filmele dv., doua tipuri de tensiune: una a desprinderii de iluzii si alta generata de acceptarea compromisului. Adolescentul care s-a hranit cu visul eroismului tatalui trebuie sa se rupa de modelul nascut din imaginatia sa, sa se arunce in valuri fara protectia paterna. Artistul, dirijorul in cazul ultimului dv. film, sau actorul din Mephisto, nu pot intoarce spatele diavolului. Intr-un anume fel, compromisul nu este, si el, o iluzie, amagirea ca, poate, optiunea ta nu este cea mai rea? - Da, desigur, este si o forma a iluziei, dar dincolo de ea, dincolo de compromis se afla ceva mult mai important: lupta pentru supravietuire si asta m-a interesat. Eroii amintiti de dv. cauta, fiecare in felul lui, sentimentul securitatii, vor sa fie siguri ca pot supravietui, ca vor fi acceptati in societate. Tragedia actorului din Mephisto este cea a artistului care se stie foarte talentat si vrea sa-si faca meseria, fara sa ia in seama tot pretul pe care urma sa-l plateasca. Cazul lui Furtwangler este deosebit, in persoana lui vedem omul, artistul confruntat cu propria raspundere, dar si cu indoielile sale, cu incertitudinile. La un moment dat, in timpul filmarilor, Harvey Keitel imi punea exact aceleasi intrebari pe care le adreseaza personajul sau dirijorului interogat: daca sustine ca nu a stiut de crimele nazismului, atunci de ce a ajutat atatia evrei? Ori una, ori alta. Acest american naiv din Brooklyn nu avea cum sa inteleaga istoria Europei Centrale. Am acceptat sa fac acest film si pentru similitudinile sale cu unele situatii contemporane. Exista indivizi care si-au schimbat doar uniformele, dar care nu ezita sa te traga la raspundere, sa te intrebe: cum de ai indraznit sa respiri acelasi aer? - Colegul dv. mai varstnic, Miklos Jancso, este obsedat de situatiile post-revolutionare, de esecul ce atrage dupa el vremuri tulburi in care, precum in Macbeth, binele se transforma in rau. Sarmanii flacai, fosti soldati, devin, prin constrangere, turnatori. Chiar daca epocile sunt diferite, derivele morale le putem inregistra si astazi, in spatiul nostru istoric. Nu v-a tentat sa le descifrati intr-un film? - Spuneam, la intalnirea de la Centrul Cultural Maghiar, ca inainte ma descurcam mai bine, cand situatia de la noi era sau alba, sau neagra. Este un fel de a marturisi ca nu inteleg foarte bine tot ce se petrece acum, am impresia ca lumea evolueaza intr-o directie care stimuleza aducerea la suprafata a tot ce este mai urat in oameni. Cu toate acestea, nu sunt pesimist. Iar daca imi va cadea in maini un scenariu bun, as putea face un film. - Dv. ati debutat intr-o generatie stralucita, alaturi de Istvan Gall, Sandor Sara, Ferenc Kosa. Despre unii nu am mai auzit de mult. Ce se mai intampla cu ei? - Sandor Sara, atat de talentat, este presedintele unui canal de televiziune, Ferenc Kosa este seful Comisiei Culturale din Parlament, altul conduce postul TV Duna. Cat despre mine, eu am ramas tot sotul sotiei mele.