„Dincolo de calea ferată“, de Cătălin Mitulescu, în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Karlovy Vary

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din filmul „Dincolo de calea ferată“

Pelicula ”Dincolo de calea ferată”, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu şi Alexandru Potocean în rolurile principale, a fost selectată în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), care se va desfăşura între 1 şi 9 iulie.

Între cele 12 filme selectate în competiţia KVIFF se află producţii din Turcia, Italia, Franţa, Ungaria, Polonia, Germania, Spania, Cehia şi Canada, potrivit kviff.com. 

Printre acestea se regăsesc ”Vlk z Královských Vinohrad/ The Wolf from Royal Vineyard Street”, ultimul film al cehului Jan Nemec, decedat pe 18 martie, la vârsta de 79 de ani, ”Učiteľka/ The Teacher”, de cehul Jan Hrebejk, iar regizorul italian Roberto Andò revine în festival, după trei ani de la succesul ”Viva la Libertà”, cu ”Le confessioni/ The Confessions”.

Filmul lui Cătălin Mitulescu, care a avut premiera românească pe 22 aprilie, vorbeşte despre capacitatea unei femei de a-şi reface familia, despre jocurile de putere dintre genuri şi despre un moment simbolic. Radu se întoarce din Italia, după o absenţă de un an, şi îşi găseşte soţia, Monica, total schimbată. Cei doi petrec o noapte în care încearcă să se regăsească. Distanţa a creat neîncredere şi confuzie între ei, însă Radu speră la posibilitatea unui nou început.

Cătălin Mitulescu, născut pe 3 ianuarie 1972, a urmat studiile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. Primele două scurtmetraje ale sale au fost selectate la Festivalul de Film de la Cannes, iar cel de-al treilea, "Trafic", a câştigat trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj, în 2004. Debutul în lungmetraj, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (2006), a avut premiera în secţiunea Un Certain Regard, la acelaşi festival, la fel şi următoarea sa peliculă, "Loverboy". În prezent, scurtmetrajul ”Miercuri”, la care Cătălin Mitulescu este coscenarist alături de regizorul Goran Mihailov, se află în post-producţie. De asemenea, cineastul pregăteşte lungmetrajul ”Fata munţilor”, din postura de regizor şi scenarist.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine