Dezbatere „Historia“ la Adevărul Live: O telegramă istorică. Căutată de ruşi, ascunsă de români

Războiul ruso-turc din 1877-1878 a oferit României posibilitatea de a-şi câştiga independenţa prin jertfa pe câmpul de luptă a mii de soldaţi români. În ziua de 31 iulie 1877, la Cartierul General al Armatei Române este primită o telegramă trimisă Domnitorului Carol de Marele Duce Nicolae.

Tonul şi cuvintele spun totul despre situaţia în care se aflau trupele ruse: „Turcii înghesuind multe trupe la Plevna ne înfrâng. Vă rog să faceţi fuziune, demonstraţiune şi dacă se poate să treceţi Dunărea, aşa cum doriţi”. Este telegrama care stă la baza intrării României în conflictul ruso-turc, iar sângele soldaţilor români vărsat la sud de Dunăre va consfinţi independenţa României.

Această telegramă îşi va avea propria istorie. De ce au căutat sovieticii, după 1945, documentul în arhivele din România? Ce moştenire istorică va fi lăsat evoluţia conflictuală a relaţiilor româno-ruse din 1878? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspune istoricul Manuel Stănescu, şi Ciprian Plăiaşu, editor ”Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă de adevarul.ro.

Prinsă între Imperiul Ţarist, ce îşi dorea revanşa şi teritoriile pierdute în urma Războiul Crimeei, şi Imperiul Otoman, ce agoniza puternic în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, marja de manevră a României era deosebit de redusă. Fie încerca să se alăture războiului dus de ruşi împotriva otomanilor, fie rămânea neutră, dar cu trupe ruseşti pe teritoriul ei, expusă permanent pericolului să fie transformată în teatru de război, cum s-a întâmplat de atâtea ori în secolului al XIX-lea. 

De la începutul conflictului, relaţiile dintre Imperiul Ţarist şi România s-au desfăşurat în condiţii inegale. Rusia „a negociat” din poziţie de forţă o convenţie cu autoriţăţile de la Bucureşti, ce permitea trupelor ţariste să tranziteze teritoriul românesc. Mai mult: trupele ruseşti au trecut Prutul, îndreptându-se către Dunăre, fără a mai aştepta adoptarea convenţiei în Parlamentul României. Încercările României de a încheia un tratat de alianţă cu Imperiul Ţarist, pentru a se alătura conflictului, s-au lovit de aroganţa ţarului Alexandru al II-lea şi a prinţului Gorceakov. Subestimarea forţelor otomane aflate la sud de Dunăre, dar şi a armatei române, reformată şi pregătită de Carol, aveau să pună însă în pericol întreaga expediţie rusă, condusă de Marele Duce Nicolae. 

A venit însă ziua de 31 iulie 1877. La Cartierul General al Armatei Române este primită o telegramă trimisă Domnitorului Carol de Marele Duce Nicolae. Tonul şi cuvintele spun totul despre situaţia în care se aflau trupele ruse: „Turcii înghesuind multe trupe la Plevna ne înfrâng. Vă rog să faceţi fuziune, demonstraţiune şi dacă se poate să treceţi Dunărea, aşa cum doriţi”. Este telegrama care stă la baza intrării României în conflictul ruso-turc, iar sângele soldaţilor români vărsat la sud de Dunăre va consfinţi independenţa României. Această telegramă îşi va avea propria istorie, pe care o vom urmări în paginile ce urmează. Vom răspunde la o întrebare esenţială: de ce au căutat sovieticii, după 1945, documentul în arhivele din România? Mai mult, vom analiza ce moştenire istorică va fi lăsat evoluţia conflictuală a relaţiilor româno-ruse din 1878. 

Citeşte continuarea pe historia.ro