Destinul fascinant al principesei Ileana a României, fiica Reginei Maria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principesa Ileana era de o frumuseţe răpitoare

A fost fiica cea mică a celui de-al doilea rege al României, Ferdinand, şi a soţiei acestuia, Regina Maria. Dar, mai mult decât atât, a fost una dintre cele mai frumoase prinţese pe care le-a văzut ţara noastră.

Principesa Ileana a fost unul dintre cei şase copii născuţi în familia regală românească, fraţii ei fiind viitorul Rege Carol al II-lea, Principesele Elisabeta şi Maria şi Principii Nicolae şi Mircea, ultimul, mezinul, trăind doar trei ani, răpus de febra tifoidă.

Ileana a văzut lumina zilei la Bucureşti, la data de 5 ianuarie 1909, şi se spune că a fost copilul preferat al Reginei Maria, suverana apreciind-o pentru simţul datoriei faţă de ţara ei, dar şi pentru cât era de elegantă.

Farmecul său fizic era dublat de cel sufletesc, căci Ileana s-a dedicat carităţii înainte ca acest termen să fie la modă.

Citeşte aici povestea fascinantă a principesei şi află cu cine s-a căsătorit. 

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”