„Cuminţenia Pământului“ va fi mutată până la finalul lunii octombrie la Muzeul Naţional de Artă al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuminţenia Pământului     FOTO: INQUAM

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat miercuri că opera „Cuminţenia Pământului“ a lui Constantin Brâncuşi va fi mutată la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), transferul acesteia de la Muzeul Băncii Naţionale urmând a fi făcut până la finalul lunii octombrie.

”Ca urmare a argumentelor Consiliul Ştiinţific de la MNAR transmise Ministerului Culturii astăzi, a consultărilor şi discuţiilor purtate cu experţi din domeniu în ultima săptămână, dar şi a faptului că mutarea la Muzeul Satului aşa cum a fost intenţionată ridică o serie de probleme tehnice de reconfigurare a spaţiului care nu pot fi rezolvate în intervalul stabilit, consider, în acest moment, că revenirea asupra deciziei de a amplasa lucrarea lui Constantin Brâncuşi la Muzeul Satului este una oportună şi echilibrată”, a scris Corina Şuteu pe pagina sa de Facebook.

Pe 12 octombrie, Ministerul Culturii a anunţat că opera “Cuminţenia Pământului“ va fi achiziţionată de statul român şi că va fi expusă în curând la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti. Guvernul a decis şi constituirea Fondului Brâncuşi, din resursele căruia vor putea fi achiziţionate opere de artă contemporană şi opere aparţinând categoriei tezaurului patrimoniului cultural naţional.

Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, a declarat pe 13 octombrie, într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro, că sculptura ”Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi va fi găzduită de cea mai modernă sală a instituţiei, dar şi că plănuieşte să amenajeze un atelier al lui Brâncuşi, după modelul celui de la Paris, pe pajişte, lângă han.

Sâmbătă, în mediul online, au apărut mai multe voci critice la adresa ideii de a muta sculptura ”Cuminţenia Pământului”, pentru care statul român a decis să plătească 11 milioane de euro până la finalul lunii noiembrie, la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

Între acestea, cele mai vehemente au fost ale artistului Dan Perjovschi şi ale directorului Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, Dragoş Neamu, care susţin că opera lui Brâncuşi trebuie să fie expusă într-un muzeu de artă şi că ideea construirii atelierului Brâncuşi, pe care directorul Paula Popoiu a expus-o în interviul acordat News.ro, este una nepotrivită.

În cadrul discuţiei online ”De vorbă cu ministrul tău”, iniţiată de Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) care a avut loc marţi, ministrul Culturii a reiterat motivele pentru care decizia de a muta sculptura la Muzeul Satului este una potrivită: muzeul este ”extrem de vizitat”, dorinţa de a crea un context participar pentru opera lui Constin Brâncuşi, dar şi de a realiza un dialog ”atipic” între o operă fondatoare a artei moderne şi un muzeu despre care se spune că este folclorizat.

”Reafirm convingerea mea personală că dialogul între spaţiul muzeal dedicat satului şi această operă a lui Brâncuşi, icoană a modernităţii, ar putea reprezenta o abordare dinamică, interactivă şi originală. Nu pot să ignor însă, amploarea reacţiilor venite din domeniul legitim al expertizei muzeale”, a notat ministrul miercuri.

Opera ”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria ”Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional.

Sculptura a fost expusă la MNAR până în noiembrie 2012, când a fost mutată de la Muzeul Cotroceni. În prezent, lucrarea se află expusă la Muzeul Băncii Naţionale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”