Cum a petrecut Perjovschi 20 de ani pe scena artei
0Desenele artistului, realizate cu cretă albă pe pereţi negri, pot fi văzute până la 30 aprilie, la galeria Centrului de Introspecţie Vizuală. „Dan Perjovschi S.A.“ reprezintă primul capitol dintr-o serie de expoziţii-concept, grupate sub titlul „1990-2010“, care au ca subiect investigarea scenei de artă din România, în ultimii 20 de ani.
„Mi-e foarte greu să condensez 20 de ani de artă în opt metri pătraţi. A fost ca un pariu să articulez «un ceva coerent», pentru că am fost mai mult de 20 de ani parte activă/reactivă a scenei de artă. Fac parte din generaţia care a suportat la fiecare lucrare trei comisii de cenzură. Am fost închis în propria ţară şi încă simt câte un fior ori de câte ori trec frontiera.
Mi-au şuierat gloanţele pe la urechi şi minerii pe la coaste", spune Dan Perjovschi. Abrevierea „S.A." din titlul expoziţiei a fost interpretată de organizatorii evenimentului ca fiind „scena de artă", însă artistul nu respinge nici ideea de „societate pe acţiuni". „E un joc. E acelaşi lucru să ştii. Şi scena de artă se privatizează. Asta e tendinţa generală în ultimii ani. Eu sunt pentru spaţiile independente, non-profit. Este felul meu. Dar scena din România merge spre profit", apreciază Dan Perjovschi. „Acum avem libertate, dar ce faci cu ea?"
Artistul îşi exprimă experienţele acumulate de-a lungul celor 20 de ani petrecuţi pe scena de artă din România într-un mod inedit: dacă pe trei pereţi a desenat cu cretă albă tot felul de mesaje sociale, culturale sau politice, pe unul nici măcar nu l-a atins, lăsându-l negru. Peretele negru reprezintă arta din care-şi trage rădăcinile (anul 1988), iar celelalte trei ceea ce face astăzi. Dan Perjovschi explică: „Scena de artă de acum este mult mai spectaculoasă. Astăzi nu se mai pot face expoziţii naţionale, pentru că nu mai avem bani de hotel.
Pe vremea aceea aveai bani de hotel, era foarte multă lume. Catalogul din '88 nu are imagini, fiind tipărite numai portretul artistului şi un curriculum vitae. Azi nu le poţi folosi, deoarece nu-ţi mai spun nimic. E un fel de contrast între zona din care eu vin şi zona în care am ajuns. Catalogul din 2009 e tot color, arată impecabil, dar unii au şase pagini, alţii două. Pe vremea mea toate erau urâte, dar fiecare avea o pagină. Mă joc un pic cu toate aceste lucruri. A fost foarte rău de unde vin eu, pentru că nu aveam libertate. Acum avem libertate, dar ce faci cu ea?" Artistul priveşte galeria cu pereţi negri ca pe o tablă şcolară, pentru că este locul unde îşi expune teoriile, unde învaţă.
Tabla şcolară şi gaura neagră
„Îmi place suprafaţa neagră, îmi plac fragilitatea şi vizibilitatea cretei. Îmi place să şterg teoriile cu dosul palmei". Pe de altă parte, spaţiul de expunere aduce şi cu o gaură neagră („Habar n-avem ce s-a întâmplat cu noi, în urmă cu 20-30 de ani în urmă. Care au fost poziţiile artistice şi care conceptuale?").
Proiectul „Dan Perjovschi S.A." este însoţit de un supliment tipărit, în care artistul acordă un amplu interviu. El vorbeşte despre tatuajul „România", pe care l-a purtat pe umăr timp de zece ani, ca urmare a performance-ul din cadrul „Festivalului Zona Europa de Est" de la Timişoara, din 1993. A „scăpat" de el în 2003, pentru că ajunsese la un echilibru. „M-am marcat cu România pe umăr ca să scap de complexul românesc de inferioritate („Iliescu", „minerii", „n-avem", „nu putem", „aşa e la noi"...). Tot în interviu, Dan Perjovschi aminteşte de Uniunea Artiştilor Plastici care a devenit astăzi „irelevantă" şi spune că arta contemporană românească are nevoie de un buget, „fără mormăieli".