Exclusiv Cum a ajuns Regele Mihai erou de benzi desenate, după o întâlnire din tinerețe cu artistul Puiu Manu

0
Publicat:

Ajuns la aproape 97 de ani și cu o carieră de șapte decenii în spate, Puiu Manu este cel mai vârstnic desenator de bandă desenată din lume aflat încă în activitate, dar și unul dintre cei mai prolifici autori europeni ai genului.

Regele Mihai, în copilărie. FOTO: Puiu Manu

Asemenea unui José Saramago al ilustrației, Puiu Manu demonstrează că vârsta nu reprezintă un obstacol pentru creație, ci un instrument prin care vocația artistică se adâncește și capătă noi nuanțe. Fără semne de oboseală, el continuă să inspire generații, lucrând zi de zi cu o rigoare și cu o pasiune pe care puțini creatori reușesc să le mențină de-a lungul întregii vieți. În fiecare planșă pe care o realizează se regăsesc nu doar măiestria tehnică și claritatea stilului său, ci și ecoul unui secol întreg de istorie trăită, atent observată și transpusă în imagini care vorbesc dincolo de cuvinte.

„Îmi merge încă mâna“

Născut la 14 septembrie 1928, la București, Puiu Manu și-a început cariera încă din perioada studenției, cu desene publicate în ziarul „Scânteia Pionierului“. Prima sa bandă desenată, „Comoara lui Montezuma“, după un scenariu semnat de Mircea Sântimbreanu, a fost publicată în revista „Cravata Roșie“, în 1957. Treptat, Puiu Manu și-a construit o reputație solidă, numele său devenind nelipsit din paginile tuturor revistelor și almanahurilor pentru copii ale vremii. A colaborat constant cu scriitori de renume ai epocii, precum Radu Tudoran, Octav Pancu-Iași, Ovidiu Zotta, Tudor Mușatescu, Petre Luscalov, Iuliu Rațiu, Petru Demetru Popescu, Alexandru Mitru, Horia Aramă, Dumitru Almaș şi Radu Theodoru. Majoritatea benzilor sale desenate au fost publicate în revista „Cutezătorii“, cea mai importantă publicație pentru copii din Republica Socialistă România, editată între 1967 și 1989 de Consiliul Național al Organizației Pionierilor.

Puiu Manu dând autografe, în vara acestui an. FOTO: arhiva personală

Nici după 1990, odată cu schimbarea regimului, Puiu Manu nu și-a încetinit ritmul. A continuat să fie activ, realizând în mod constant benzi desenate sau ilustrații de carte și colaborând cu edituri importante din țară și de peste hotare. Este, în permanență, invitat de onoare la East European Comic Con, dar și la cele mai importante evenimente dedicate benzii desenate din România: Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice de la Brașov, București ComicsFest, Kids ComicsFest, precum și la târguri de carte, expoziții sau alte manifestări artistice. Oriunde apare, își întâmpină publicul cu răbdare și bucurie, semnând zeci de albume și reviste pentru cititori de toate vârstele. Nu sunt puțini cei care vin cu exemplare vechi din revista „Cutezătorii“, păstrate cu grijă vreme de 40 sau 50 de ani, doar pentru a obține un autograf de la artistul care le-a încântat copilăria. „În 2010 am primit un prim premiu pentru întreaga carieră. Apoi au urmat și altele… Dar, sincer, pentru mine au venit cam devreme, pentru că nu am de gând să mă opresc“, mărturisește, zâmbind, Puiu Manu. „Dacă n-am ce lucra într-o zi, mă simt descumpănit. Nu ştiu ce să fac! Din fericire, îmi merge încă mâna“, adaugă longevivul artist, exclusiv pentru „Weekend Adevărul“.

Ultimul Rege, în benzi desenate

Puiu Manu a terminat de curând lucrul la un album de benzi desenate despre viața Regelui Mihai I al României (1921-2017), „pentru tinerii între 5 și 105 ani“, proiect la care a lucrat în ultimii doi ani împreună cu doi dintre colaboratorii săi cei mai apropiați, profesorul universitar Adrian Cioroianu și istoricul benzii desenate românești, Dodo Niță. Ideea i-a venit lui Puiu Manu după ce a citit volumul „Mihai I al României“, semnat de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina, apărut la Editura Curtea Veche, dar și în urma reacțiilor pozitive primite pentru banda desenată „Întâlnirea“, publicată în 2021, în cadrul căreia artistul rememorează o întâmplare reală din adolescență.

Întâlnirea dintre Puiu Manu și Regele Mihai. FOTO: Puiu Manu

În aprilie 1947, aflat la schi în Sinaia alături de un prieten, Puiu Manu l-a întâlnit întâmplător pe Regele Mihai în fața Castelului Pelișor. Suveranul, care repara o mașină, le-a oferit celor doi adolescenți indicații precise despre traseul către Vârful cu Dor, demonstrând o cunoaștere remarcabilă a zonei. Gestul simplu, dar plin de naturalețe, l-a impresionat profund pe viitorul artist. „A fost o întâlnire scurtă, dar care mi-a rămas vie în memorie până astăzi“, mărturisește Puiu Manu. Câteva luni mai târziu, la finalul lunii decembrie, Regele Mihai avea să fie forțat să abdice, marcând sfârșitul unei epoci. Până când albumul va apărea în librării, la finalul acestui an, pasionații de benzi desenate pot admira o parte dintre planșele originale în cadrul expoziției „Povestea vieții Regelui Mihai I al României, desenată de maestrul Puiu Manu“, vernisată la Muzeul Județean de Istorie Brașov cu ocazia celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice.

Căpitanul RO, un alt super-erou autohton

Puiu Manu a creat, tot împreună cu istoricul Adrian Cioroianu, un super-erou românesc, Căpitanul RO, ale cărui aventuri au fost publicate, până în prezent, în două albume, „Război în inima Europei?“ și „Djihad! Totul se joacă la Marea Neagră!“.

„Ca autor de bandă desenată, aveam o oarecare invidie pe confrații mei din Statele Unite care puteau să jongleze cu minunatul «Superman», implicându-l în cele mai fantastice aventuri! Am trăit însă într-o perioadă în care acest «fantastic» era interzis! Dar, din fericire, am apucat și vremuri mai permisive. Bucuria a fost și mai mare când Adrian Cioroianu mi-a propus să imaginez acest super-erou român, asemănător celui american, dar care este înzestrat cu mult mai multe calități!“, povestește cu entuziasm Puiu Manu, care așteaptă acum ca Adrian Cioroianu să finalizeze și cel de-al treilea scenariu avându-l ca protagonist pe Căpitanul RO.

Dim Dunăreanu, un James Bond al „Epocii de Aur“

Împreună cu scriitorul Ovidiu Zotta, Puiu Manu a dat viață unui personaj emblematic al benzii desenate românești din perioada regimului comunist: Dim Dunăreanu. Acest erou, asemănător unui James Bond neînarmat, își învingea adversarii nu prin arme, ci cu ajutorul minţii agere și prin stăpânirea perfectă a artelor marțiale. Planşele cu Dim Dunăreanu au fost publicate mai întâi în revista „Cutezătorii“, în perioada 1968-1974, într-un serial numit „Vacanţele unui tânăr liniştit“. Două dintre episoade au fost adaptate și în cadrul unor albume publicate de Editura Stadion, pe scenariile lui Octav Pancu-Iaşi.

„Eram prieteni buni. I-am zis la un moment dat: Ţuţule, tu ai făcut atâtea scenarii de filme, nu-mi faci şi mie un scenariu de bandă desenată? Şi mi-a făcut chiar două, «Tânărul şi marea» şi «Busola nu arată nordul». Vreau să vă zic că decizia editurii de a publica benzi desenate a salvat-o de la închidere. Nu prea aveau cititori, dar albumele mele, tipărite în 40.000 de exemplare fiecare, s-au epuizat în doar două luni. Sigur, erau şi accesibile oricui la vremea respectivă, fiind foarte ieftine (n.r. – 5 lei bucata). Ori îţi luai un Pepsi, ori cumpărai un album, era tot aia“, povestește Puiu Manu.

Personajul a renăscut în 2012, când, împreună cu scenaristul Marius Leștaru, Puiu Manu a realizat albumul „Dim – Sarabandă în Golful Aden“. De această dată, acțiunea îl aduce pe Dunăreanu în zilele noastre, confruntându-se cu pirații somalezi, într-o poveste tensionată și de actualitate. De asemenea, artistul a publicat sub formă de album, în 2015, episodul „Baladă eroică“, apărut inițial în 1974, în revista „Cutezătorii“.

„Toate pânzele sus!“, alături de Radu Tudoran

Bun prieten cu scriitorul Radu Tudoran, amândoi fiind pasionați de navigația cu pânze, Puiu Manu a fost cel care a adaptat în bandă desenată îndrăgitul roman „Toate pânzele sus!“. Prima variantă a narațiunii grafice a fost publicată în 1958, în paginile revistei „Cravata Roșie“, iar mai târziu, în 1972, a apărut sub formă de album alb-negru, la Editura Stadion.

Fragment din „Toate pânzele sus!“. FOTO: Puiu Manu

„Când i-am propus să realizăm împreună această bandă desenată, a strâmbat puţin din nas la început. «Cum aş putea să rezum un roman de 800 de pagini în cele 30 de planşe ale tale?», m-a întrebat. I-am spus să se concentreze doar pe secvenţele de acţiune și să păstreze romantismul pentru cititorii cărții. Şi aşa a făcut. Dar mi-a zis: «Puiule, dacă nu erai tu, n-aş fi acceptat niciodată aşa ceva!». Vreau să vă spun că albumul a fost un mare succes, s-au vândut ca pâinea caldă tot cam 40.000 de exemplare. Iar peste câțiva ani, când a apărut serialul de televiziune, am văzut că regizorul s-a inspirat din banda mea desenată. Am recunoscut mai multe scene, decoruri, dar şi personaje. Nu ştiu dacă lumea ştie, dar Radu Tudoran îşi construise o goeletă la Brăila, cu care intenţiona să plece în jurul lumii, însă i-au confiscat-o ruşii după război. Practic, aventurile lui Anton Lupan sunt de fapt aventurile pe care visa să le trăiască Radu Tudoran“, își amintește venerabilul creator de bandă desenată pentru „Weekend Adevărul“.

În 2010, când s-a împlinit un secol de la naşterea scriitorului, plecat dintre noi în 1992, Puiu Manu a redesenat complet albumul, de data aceasta în culori. Lansat inițial într-un tiraj limitat, de numai 100 de exemplare, cu prilejul Salonului Internațional al Benzii Desenate de la Constanța din acel an, albumul a fost reeditat de mai multe ori, ultima ediție, o variantă de lux, fiind publicată în 2025 de Grupul Editorial Art.

Umbre și culori ale trecutului

Octav Ungureanu (42 de ani) este unul dintre exponenții noii generații de autori de bandă desenată din România și colaborator apropiat al maestrului Puiu Manu, pe care îl sprijină în tehnoredactarea albumelor. Asemeni veteranului grafician, Octav folosește benzile desenate pentru a aduce istoria mai aproape de publicul larg, în special de tineri, într-o formă accesibilă și captivantă. În cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice de la Brașov a fost lansat și albumul său, „Au fost lângă noi… 12 povestiri despre Holocaustul din România“, un proiect editorial realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, cu aceeași ocazie fiind vernisată și expoziția cu același nume. Albumul dezvăluie experiențele trăite în timpul Holocaustului de evrei și romi din diverse comunități și regiuni ale țării, aducând în prim-plan povești autentice și emoționante.

De asemenea, Octav Ungureanu a coordonat, alături de Alexandru Ciubotariu, și alte albume pe teme istorice, precum „Istorii pontice în benzi desenate: Tomis“ (2022), un proiect al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dar și „Istorii din ’89 în benzi desenate“ (2019) și „Dracula în benzi desenate“ (2025), ambele editate de către Muzeul Județean de Istorie Brașov. Totodată, inspirat de rățoiul Donald, jucăria de cauciuc produsă de fabrica „Arădeanca“ în anii ’70, Octav Ungureanu a creat personajul de bandă desenată Golan Duck. Portretizat ca un „huligan“ nostalgic, Golan Duck exprimă, prin intermediul celei de-a „noua arte“, o critică fină la adresa trecutului totalitar.