Cum a ajuns Grivei un nume reprezentativ pentru români
0O ştire recentă, reluată de multe ziare şi posturi de televiziune, a readus în discuţie tema cîinilor maidanezi, în contextul „contactului cultural“ şi al „privirii străinului“
Relatările despre o adopţie la distanţă cuprindeau şi un element de surpriză onomastică: „Actorul american Steven Seagal a adoptat, duminică, un maidanez, pe care l-a numit Grivei“ (stiri.tvr.ro); „A fost dragoste la prima vedere între vedeta de la Hollywood şi Grivei, aşa cum l-a numit Seagal pe noul său prieten“ (stirileprotv.ro). Modul de prezentare a faptelor, cu intenţie glumeaţă sau doar cu stîngăcie inocentă, inducea ideea că Grivei ar putea fi un nume bine cunoscut şi net preferat de (actorii) americani.
Textul mai extins al unei agenţii de presă oferea explicaţia necesară, cu detalii despre o discuţie prealabilă la adăpostul de cîini: „Steven Seagal şi-a dorit un nume românesc pentru cîinele adoptat şi din cele două nume, Patrocle şi Grivei, l-a ales pe cel din urmă“ (mediafax.ro).
E întotdeauna interesant cum ajunge un nume propriu de animal să se încarce de conotaţii culturale şi să devină reprezentativ şi generic.Grivei este, într-adevăr, în momentul de faţă, numele tipic pentru un cîine, în ipostaza sa comună.
Termenul ajunge chiar să fie folosit, prin antonomază, ca substantiv comun: „ştiu ca sînt mulţi care au cîte un «grivei» în curte pe post de sonerie“ (animale.ro); „ici, colo, hămăie trist cîte-un grivei“ (obiectivbr.ro). Mai mult, cuvîntul capătă şi utilizări metaforice, cîinele obişnuit fiind (cu evidente note peiorative) omul de rînd: „Noi sîntem pt Dvs nişte Grivei“ (comentariu, paginademedia.ro).
Citeşte întregul material pe DilemaVeche.ro
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).