Cu Cehov printre mese...
0"Nu se poate juca Cehov printre mese", cam în acest fel era comentată, în urmă cu sase ani, iniţiativa lui Adrian Berinde de a pune în scenă "Salonul nr. 6", dupa o nuvela de A.P.Cehov. După premiera de atunci, optica s-a schimbat radical, ca dovadă că numărul de rechemari la aplauze ale actorilor ajungea pe negândite şi la cinci. În acest an, Adrian Berinde reia piesa, dar cu alţi actori şi din altă perspectivă. Premiera
Pe lângă muzică, pictură şi poezie, Adrian Berinde a exersat cu succes regia de teatru. Şi pentru că această experienţă nu i-a displăcut şi-a propus să o repete. Imediat ce sănătatea i-a permis, recent a suferit un complicat transplant de ficat, a trecut la fapte.
Astfel, deşi unii ar spune "încă un spectacol", Adrian Berinde se declară foarte mulţumit de teatrul pe care îl face cu "Salonul 6". Este mai "dantelat" şi cu "zece trepte mai sus" decât anterioara punere în scenă, spune regizorul. Cu toate că au fost schimbări de la concept, la distribuţie, întrebarea rămâne constantă "unde sunt nebunii, înăuntru sau afară?"
Adevărul: De ce din nou "Salonul 6" şi nu altceva, de ce acum?
Adrian Berinde: Dacă nu acum, atunci când?! Dacă nu Salonul 6, atunci cine ?! Vorbind serios, mărturisesc că pur şi simplu, am simţit nevoia să reiau acest spectacol, deşi am în minte mai multe proiecte noi. Când l-am pus prima oara în scenă, pentru mine a fost o mare provocare, o experienţă de care m-am bucurat enorm. Şi asta nu numai pentru că a ieşit foarte bine şi a fost extraordinar de bine primit. Ci şi pentru că a pune în scenă un text, şi încă unul atât de bogat ca cel al lui Cehov, a lucra cu actorii, a construi din cuvinte, lumină şi sunet, adică din nimic, din eter, ceva atât de consistent ca emoţia - nodul acela din gât cu care pleca spectatorul acasă- ei, bine, procesul acesta este în sine o experienţă superbă, care te îmbogăţeşte şi te marchează. Şi am vrut să refac acest traseu, acum şi aici.
Cum ajunge "Moartea" să cânte la vioară?
Personajul întruchipat de Andreea Runceanu este o ... himeră. Poate fi la fel de bine Moartea sau Visul, un vis frumos sau urât, o năluca, o plăsmuire a minţii oricărui om, mai mult sau mai puţin nebun. Eu aveam nevoie în acest spectacol de sunetul vibrant al unei viori, care plânge, strigă, vorbeşte, care însoţeşte şi subliniază momentele dramatice. Şi te asigur că plusul de emoţie pe care interpretarea live la vioara îl aduce spectacolului este mai mult decât valoros. Revenind la întrebare, mă întreb şi eu acum "de ce n-ar putea să cânte Moartea la vioară?"
Ai promis că acest spectacol va fi mult mai "dantelant", ce presupune asta?
Un spectacol e ca un organism viu, creşte, se transformă, evoluează în direcţii inedite, se schimbă din mers. Nu poţi să reiei un spectacol ca pe o copie la indigo, ca pe o dublura tăiată la şablon. Nu s-au schimbat doar unii actori din distribuţie, ci şi eu m-am schimbat. Reluând acum acest text, la care eu ţin foarte mult, am descoperit valenţe noi, peste care cu ani în urmă am trecut. De asemenea, actorii au scos în lumină alte nuanţe ale vorbelor rostite şi ale relaţiilor dintre ei pe scenă. Totul s-a recreat, s-a reclădit, s-a îmbogăţit, s-au născut lucruri noi. Desigur, temelia, structura de bază a spectacolului a rămas aceeaşi, dar de data asta am lucrat mult mai mult la amănunte, la fineţuri, la "broderii". Până la urmă, adevărata diferenţă se vede în detalii, nu-i aşa?
Ai schimbat distribuţia, cine sunt acum actorii şi cum au ajuns ei în piesă?
Vanea, nebunul intelectual, este jucat de un actor foarte interesant, Daniel Tudor. El a făcut parte şi din prima distribuţie a spectacolului. În rolul Andrei, doctorul spitalului, este Cătălin Stelian, care se află în prag de absolvire a facultăţii de teatru şi care îşi face prin acest rol un debut în forţă pe scena bucureşteană. Dariuska, cerberul acestui loc sinistru, este întruchipată de Dana Nedelcu, fosta studentă a doamnei Olga Tudorache, care a avut suficientă încredere în acest proiect încât să revina pe scenă după o absenţă de aproape zece ani.
Din distribuţie mai face parte Andreea Runceanu, componentă a grupului Amadeus, care cantă la vioară şi joacă alături de ceilalţi actori, întrupând acel personaj himeric, hai să-i zicem Moartea, despre care am vorbit. Peisajul uman al vieţuitoarelor Salonului nr. 6 este întregit de nebunul fericit al actorului Toma Cuzin, care a fost "internat" şi în prima versiune a Salonului.
Cum au ajuns ei în piesa? Hai să zicem, din întâmplare, în caz că cineva mai crede că exista aşa ceva. Întâmplarea a făcut ca în perioada în care mă gândeam serios să reiau acest proiect, să existe în jurul meu exact oamenii care ar fi putut forma o distribuţie perfectă a Salonului. Cred că, de fapt, liantul aici este încrederea. Încrederea pe care ei o au în mine şi pe care eu o am în fiecare dintre ei şi în ei împreună ca echipă. Altfel nici nu cred că se poate.
Ce alte schimbări ai mai făcut şi ce surprize le mai sunt rezervate spectatorilor?
Acum nu am să răspund cu detalii, îmi doresc ca oamenii să vină şi să traiască ei însişi aceasta experienţă. Pot să spun doar că spectatorii vor avea surpriza să vadă un spectacol în care nu se înjură, nu se dezbracă nimeni şi nu se face nicio aluzie la Becali sau Băsescu. Vor putea să descopere un spectacol frumos, un spectacol făcut cu multă tandreţe, vesel şi trist deopotrivă, un spectacol ce se balansează pe pasul acela dintre ridicol şi sublim. Vor avea surpriza unei piese de teatru ca un film, construite din imagine şi muzică, se vor vedea în faţa unei experiente care îi va face să simtă şi sa gândească, vor fi emoţii şi intrebări. Asta pot să spun, restul rămâne să fie descoperit.
Până la urmă "unde sunt nebunii, înăuntru sau afară?"
Iată întrebarea! Eu cred că sunt şi înăuntru, şi afară, exact în aceeaşi măsură. Dar problema nu e aici, acesta e un adevar mai mult decât evident. Întrebarea adevărată este: Cine decide? Şi mai mult decât atât, cum decide? Pe ce criterii? Cine face alegerile? În numele cărei autorităţi? Oare nu cumva sistemele pe care oamenii le construiesc ajung să funcţioneze împotriva lor?
În ce măsură poate un om să îţi păstreze integritatea, morala şi logica, atâta timp este o părticică dintr-un sistem absurd, abrutizant. Cine e nebun şi cine e sănătos? Partea frumoasă este că Cehov reuşeşte să vorbească despre toate acestea pe un ton de o extraordinară simplitate, fără tragism. Să nu vă imaginaţi că veţi vedea un spectacol tenebros, greu. Dimpotrivă. E un spectacol la care se râde şi se aplaudă.
A propos de "Cehov printre mese", se impune o precizare. Este adevărat că actorii coboară de pe scenă şi joaca multe momente printre spectatori, cu spectatorii. Efectul acestui artificiu este că oamenii, simţindu-se parte integrantă a spaţiului de joc, devin locatari fără voia ai Salonului numărul 6, aşa cum sunt, de fapt, toate personajele. Cea care decide cine este închis acolo şi cine rămâne "afară" se pare a fi doar întâmplarea, iar spectatorul cade el însuşi "victima" acestei ... întâmplări. Deşi nu sunt agresaţi în nici un fel, spectatorii simt perfect convenţia astfel creată, iar impactul emoţional este uriaş.
De altfel, cred că dacă faci un spectacol cu emoţie şi inteligenţă, fie Cehov, Shakespeare sau orice altceva, poţi să îl joci absolut oriunde, şi printre mese, şi printre ... copaci. Important este ca publicul să primească gândul tău şi să simtă emoţie. Atunci vorbim de teatru, în orice fel de spaţiu s-ar juca.
Deşi la premieră casa va fi închisă, invitaţia la spectacole rămâne valabilă. Ai un program al spectacolului definitivat sau acesta se va fixa pe parcurs?
Într-adevar, pentru seara premierei toate locurile sunt rezervate, dar vom juca în Clubul Prometheus şi nu numai. Avem deja invitaţii şi de la alte cluburi din Bucureşti şi din câteva oraşe din ţară. Şi-au exprimat interesul şi unele teatre, spectacolul poate fi jucat şi în săli mici, de tip studio. E posibil să intram cu el şi în nişte festivaluri de teatru. Oricum, programul va fi făcut public şi toti cei care vor dori să vină cu noi pentru o oră în Salonul lui Cehov, vor şti din vreme unde şi când. E o vorbă care îmi placea: chiar şi cel mai lung drum începe tot cu primul pas. Deocamdată avem premiera, mai departe vom mai vedea.