CRONICA TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Animale gonflabile V-o mai amintiti pe Mihaela Tatu de la Pro TV, prezentatoarea emisiunii "Viata bate filmul"? Nu, va inselati, nu e aceeasi persoana cu Mihaela Tatu de la postul Acasa. Prima era o

Animale gonflabile
V-o mai amintiti pe Mihaela Tatu de la Pro TV, prezentatoarea emisiunii "Viata bate filmul"? Nu, va inselati, nu e aceeasi persoana cu Mihaela Tatu de la postul Acasa. Prima era o fiinta rezervata, sobra, care discuta cu oamenii despre problemele lor, incercand sa le rezolve. Aceasta din urma este o faptura bagacioasa, cu comportament de precupeata, si pare, mai degraba, hotarata sa le faca probleme invitatilor sai. In actualul format al emisiunii pe care o modereaza, "De 3 x femeie", Mihaela noastra isi asaza confortabil oaspetii pe canapeaua din studio, unde ii interogheaza cu privire la tot felul de lucruri abisale. Luni seara, i-au fost alaturi actorul Ion Besoiu si fotbalistul Robert Nita. Credeti ca au avut vreo importanta, in economia discutiei, prestatiile de pe scena (respectiv cele de pe teren) ale vedetelor? Nu, mai de interes au fost performantele din bucatarie ale lui Ion Besoiu, dupa cum dormitorul a fost cea mai captivanta parte a locuintei lui Robert Nita. Omul a fost "incoltit", in ceea ce se dorea un "reportaj", de o Dana Savuica pusa pe rele. Oricine poate deduce ca aparitia unui copil intr-o familie aduce cu sine bucurii, deci nu e nimic spectaculos in asta. Asa ca e mult mai nimerit sa discutam despre faptul ca bebelusul are si un alt efect asupra proaspetilor parinti: ii obliga sa doarma separat. Lung prilej de apropouri stravezii si de ipoteze deocheate. Taticul fotbalist explica faptul ca, de ceva vreme, doarme in pat cu o jucarie, o oita din plastic, pe care a primit-o de ziua lui. Dana se repede la animalul gonflabil si verifica degraba daca acesta poseda ceva orificii, dintre cele pe care le au papusile din sex-shop-uri. Ca, vorba aceea, tot batand orasul, pentru ale ei "5' shopping", Dana ajunge prin tot felul de locuri... Au colectii de timbre ori cutii de chibrituri? Strang prin casa tot felul de lucruri nefolositoare? Cam astea au fost curiozitatile doamnei Tatu, in ceea ce-i priveste pe partenerii sai de "show". Ca sa facem o paralela, la cum arata "De 3 x femeie", Acasa are obiceiul de a strange in grila si emisiuni nefolositoare...