Craiova găzduiește Festivalul Shakespeare 2026, cu producții din 70 de țări
0„Regele Lear”, cea mai recentă premieră regizată de Silviu Purcărete, și „The Tiger Lillies într-un cântec Macbeth”, realizat de The Tiger Lillies alături de compania La Perla 29, se regăsesc în programul Festivalului Internațional Shakespeare Craiova 2026. Spectacolele, parte din selecția oficială a festivalului de teatru, reunesc producții din peste 70 de țări și vor fi prezentate în șase spații și șapte săli din Craiova, în perioada 21–31 mai.
Selecția oficială reunește titluri emblematice din opera lui William Shakespeare, montate de teatre și companii din peste 70 de țări, și va fi prezentată în șase spații și șapte săli de spectacole din Craiova.
Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova va găzdui o parte dintre cele mai importante spectacole ale ediției 2026, semnate de creatori ai scenei internaționale, printre care „Titus Andronicus: Renăscut”, în regia lui Ryunosuke Kimura (Compania KAKUSHINHAN), „Regele Lear”, cea mai recentă premieră a maestrului Silviu Purcărete, și „The Tiger Lillies într-un cântec Macbeth”, realizat de The Tiger Lillies și compania spaniolă La Perla 29.
Declan Donnellan revine cu „Doi tineri din Verona”, co-producție Cheek by Jowl (Marea Britanie), Compania Națională de Teatru Clasic (Spania) și LAZONA, în colaborare cu Teatrul Palacio Valdés. Programul este completat de titluri precum „Alchimia arhivei de gen”, one-woman show-ul creat de Lisa Wolpe (SUA), sau „Venus & Adonis”, prezentat de Sir Gregory Doran, o reluare a unei creații semnate Royal Shakespeare Company, co-produsă de Bewdley Street Productions și Festivalul Internațional Shakespeare Craiova, care se va juca la Teatrul Colibri.
Secțiunea Shakespeare Of(f) Avignon propune spectacole selectate din Festivalul OFF Avignon 2025, reinterpretări contemporane ale textelor shakespeariene, semnate de companii internaționale, printre care „MERCUȚIO” (Collectif NOX - Franța) sau „Romeo și Julieta” (Teatrul Academic de Păpuși de Stat din Almaty - Republica Kazahstan), prezentate la Cercul Militar Craiova (Casa Armatei).
Ramada Plaza Hall devine sală de spectacole, iar programul său contribuie la conturarea unui festival viu și deschis către formule scenice curajoase. Renumita regizoare franceză Irina Brook revine la Craiova cu „Lear?”, compania canadiană „La Fille Du Laitier” prezintă spectacolul non-verbal „Macbeth Mut”, iar Teatrul Masca din București este invitat cu „Macbeth.0”, regia Catinca Drăgănescu, nominalizată la Premiile UNITER 2026.
Pe scena Casei de Cultură a Studenților, Compania KARAS din Japonia va avea premiera mondială „Romeo și Julieta”, în regia lui Saburo Teshigawara, iar Prague Shakespeare Company și Guy Roberts propun textul rar montat „Regele Ioan”, între alte nume mari ale scenei internaționale din Georgia, Italia, Republica Moldova, România și Ucraina.
Dansul extinde firesc universul shakespearian dincolo de text, prin spectacole coregrafice precum: „Hamlet” al Companiei imPerfect Dancers (Italia), „Ophelia-s” al Companiei Mossoux-Bonté (Franța) sau „Hamlet Puppet” al Balletto Civile (Italia).
Primii artiști anunțați pentru Shakespeare Village
După ce a depășit 50.000 de spectatori la ediția precedentă, Shakespeare Village revine ca parte esențială a construcției festivalului: un spațiu gândit ca o „călătorie" în timp, o replică a unui sat elisabetan. Ziua, în satul tematic, spectacole de teatru și o varietate de artizani recreează atmosfera epocii elisabetane pentru toate vârstele, iar seara, concerte de muzică readuc spectatorii în prezent. Din primul val de muzicieni anunțați fac parte: Gezan (Japonia), Șuie Paparude, Zdob și Zdub, Bosquito, Coma, Jurjak, The Mono Jacks, Sarmalele Reci, Omul cu șobolani, Nuanțe, White Mahala, Luna Amară și Mihail. Serile se vor încheia cu petreceri animate de DJ români și internaționali, iar noi artiști vor fi anunțați în curând.