Ce vorbeşti, Franz?

„Berlin Alexanderplatz“ este o construcţie cu valoare de documentar, care înregistrează zgomotele oraşului condamnat, cântecele târfelor şi vuietul crizei economice. Berlinul anului 1928 este demontat şi reconstruit piesă cu piesă de un regizor meticulos, care folo-seşte colajul ca tehnică narativă. Lipiturile sunt fine, imperceptibile.

Mai multe enunţuri ale teoreticianului Eugenio Barba pot oferi cheia interpretării spectacolului de la Teatrul Naţional „Radu Stanca". Primul ar fi acesta:

„La începutul secolului al XX-lea se năştea un nou teatru care depăşea dimensiunea narativă şi trecea spre abstracţie, dar, cu toate acestea, putea ataca toate zonele sistemului nervos".

Apoi,  „un spectacol se târâie sau pluteşte în funcţie de cantitatea de detalii bine executate". Producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca" este un spaţiu al detaliilor excelent executate, apropiată ca stil de zona tablourilor expresioniste.

Text greu digerabil, montat abrupt

Interacţiunea dintre personaje este aceea din interiorul unui ceas de mare precizie. Dragoş Galgoţiu ştie să umple scena cu actorii săi; dinamica relaţiilor dintre personaje marchează, până la final, fiecare teritoriu neocupat.

Galgoţiu compensează prin exces de culoare şi imagini arzătoare un text aproape matematic şi de multe ori lipsit de emoţie al germanului Alfred Döblin. O singură poveste este pictată cu mai multe pensule: efecte sonore, articole de ziar, cântece, monologuri, ştiri despre starea vremii sau panseuri religioase.

Parabola este mixată cu filosofia şi parodia. Romanul este o înşiruire de ştiri seci despre prezentul din 1928 şi are o naraţiune arborescentă, care te duce pe mai multe piste către acelaşi subiect. Faptul divers, rostit pe mai multe voci, are menirea de a trasa contextul în care trăieşte destinul lui Franz Biberkopf.

Textul este dens şi aparent impenetrabil, dar dincolo de zidul său se naşte o exuberanţă apocaliptică. Spectacolul îţi ia ochii prin costumele create de Doina Levintza, prin decorul lui Andrei Both şi prin momentele muzicale (pasaje din muzica anilor '20 sau piese neoclasice).

Berlinului nu-i este jenă să moară cu păcatele la vedere. Franz este un model reprezentativ pentru societatea paralelă din care face parte. Criminal proaspăt eliberat (încarcerat pentru că şi-a ucis accidental iubita), el încearcă să trăiască cinstit, dar urcuşul său către prosperitatea unei vieţi demne este imposibil.

Galgoţiu foloseşte cu inteligenţă panta din centrul decorului, arătând ascensiunea inutilă a lui Franz; bărbatul este tras în jos şi rostogolit pe caldarâm de greutatea propriului corp şi a propriilor alegeri. În „Alexanderplatz", târfele cântă, iar Franz devine peştele lor. Sistemul l-a învins, l-a pervertit. Viaţa lui este o eroare cinică a istoriei aflate în plină derivă. Este epoca crizei economice şi a crizei umane, începutul sfârşitului.

În aer se simte mirosul războiului care va veni. Nici Franz, nici altcineva nu mai beneficiază de şansa de a se mai salva, chiar şi prin iubire. Un povestitor (Marian Râlea) citeşte o ştire care confirmă asta: un bărbat care urma să se logodească şi-a împuşcat iubita şi apoi s-a sinucis, tot din cauza viitorului imposibil în vremuri zgârcite.

Galgoţiu respectă alte două idei ale lui Eugenio Barba: spectacolul său emoţionează, chiar dacă textul are o iraţionalitate aparentă, iar ilustraţiile muzicale pe care le foloseşte „încadrează elementele spectacolului aşa cum cele două maluri încadrează fluviul". Pe scenă, emoţia există. Retina o „palpează".

Galgoţiu se confruntă cu aceeaşi falsă problemă ca şi în cazul spectacolului „Epopeea lui Ghilgamesh", de la Teatrul Odeon din Bucureşti: după pauză mai rămân în sală mai puţin de jumătate dintre spectatori. Unii aleg să plece, plictisiţi de ritmul lent al spectacolului sau poate deranjaţi de erotismul exacerbat al anumitor scene.

Dar Galgoţiu nu face compromisuri de stil, pentru că şi-a identificat, deja, publicul care să-l însoţească. Şi nu puţini regizori au reuşit asta.
Spectacolul nu este o trecere de pietoni, ci o călătorie anevoioasă prin nisipuri mişcătoare. Cine va merge pe acest drum va găsi ascunzătoarea unor comori.

Info

Teatrul Naţional „Radu Stanca", Sibiu

Berlin Alexanderplatz după: Alfred Döblin

Regia: Dragoş Galgoţiu

Cu: Marian Râlea, Ofelia Popii, Istvan Teglas, Mariana Mihu, Constantin Chiriac / Florin Coşuleţ

* * * *