Cartea de vacanţă a lui Barack Obama, în româneşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul „Libertate“, al scriitorului american Jonathan Franzen, intră săptămâna aceasta în librăriile din România.  „Libertate“ a fost lansat anul trecut în Statele Unite. Înainte de apariţia oficială, preşedintele Obama a cerut un exemplar pentru a-l citi în vacanţă.

CBS News scria pe site-ul său: „Preşedintele Obama a apărut în public în a zecea zi de vacanţă şi s-a dus în Vineyard Haven să citească. Obama primise o copie a romanului «Libertate», de Jonathan Franzen, înainte ca acesta să fie lansat oficial, la 31 august, relata anul trecut corespondentul de la Casa Albă, Mark Knoller. Ştirea era însoţită de o fotografie - Obama în blugi, cu mâna ridicată într-un salut afabil. Apărea în presa americană în aceeaşi săptămână în care scriitorul de 51 de ani, a cărui înfăţişare e încă cea a unui puşti, deja autorul unui bestseller internaţional - „Corecţii"-  (2001), apărea pe coperta revistei „Time", fiind subiectul central, într-un text intitulat „Jonathan Franzen: un mare scriitor american", semnat de Lev Grossman.

A scris şapte ani la noul roman

Parte a unei inteligente strategii de PR,  Jonathan Franzen a devenit unul dintre cei mai bine vânduţi autori americani ai deceniului. O combinaţie intrigantă de timiditate şi talent, Franzen e cunoscut pentru reticenţa faţă de apariţiile în media; şi pentru ochiul său ager, cu care a redat dramele familiei americane contemporane şi-a demisticat poate cea mai puternică instituţie din Statele Unite. Bestsellerul „Corecţii" a marcat revigorarea romanului american. I-a repoziţionat pe americani faţă de valorile familei printr-o poveste de-un umor tragic despre o familie ai cărei membri se autodistrug într-o epocă unde promisiunea satisfacţiei pare la-ndemână.

Jonathan Franzen, cel mai bine cotat autor american, se află la al patrulea roman   Foto: guliver/getty images



Un cuplu prosper îşi dispută obsesiile

În „Libertate", cel mai recent roman al său, Franzen se întoarce la critica societăţii pline de promisiuni: un cuplu prosper îşi dispută obsesiile într-o lume a intrigilor capitaliste - soţia, o fostă sportivă de performanţă transformată într-o mamă exagerat ambiţioasă, după un accident de maşină, soţul, un ecologist idealist care încearcă să salveze o specie de pasăre cântătoare. Franzen însuşi admiră păsările de pe cerul californian, în deschiderea textului din revista „Time", o trimitere la preţioasa libertate. Pentru a scrie romanul, Franzen a fost prizonierul propriilor interdicţii,  renunţând la viciile contemporaneităţii: şi-a astupat mufa de internet de la laptopul Dell fiindcă „nu crede că se poate scrie ficţiune serioasă la un computer conectat la internet", descrie Lev Grossman.

Cronicarul clasei de mijloc

Romanul „Libertate" apare la Editura Polirom, în traducerea Danielei Rogobete. Este cel de-al patrulea roman al lui Franzen şi are în centru o familie tipică din Midwest. Franzen plasează acţiunea în contemporaneitate, o lume care se zbate între conflictele de interese capitaliste şi încercarea de a trăi „tradiţional" pentru a chestiona noţiunea de libertate: Când este liber un individ şi cum ar trebuit să-şi evalueze propria libertate?, se întreabă autorul.



Citeste textul integral din revista "Time"

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”