Călătorie transilvană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Galeria Posibilă a lansat recent, la UNA Galeria, albumul „Desene pentru Herina” de Ştefan Câlţia. Albumul este rezultatul unei expoziţii, deschise de cunoscutul artist la Biserica Herina din ţinutul Bistriţei.

Arhitectura romanică a monumentului şi frumuseţea specială a locului au coincis cu preocupările actuale ale lui Ştefan Câlţia pentru semnul medieval şi pentru cultura bizantină.

Expoziţia care a stat la originea albumului, refăcută la UNA Galeria cu prilejul lansării lui, a fost găzduită de Biserica din Herina. 16 desene de mari dimensiuni (250x27 de centimetri), un altul de 500x 27 de centimetri, o carte despre cruce, un prapor, o litografie, o coroană şi un buchet au populat spaţiul romanic al lăcaşului construit, cel mai probabil, în jurul anului 1260. Întreaga expoziţie este o erudită meditaţie asupra crucii, cu întreaga ei simbolistică din religia creştină.

O atmosferă de împăcare, ritmuri de lentă trecere a timpului, prielnice meditaţiei îşi găsesc ecoul în rafinamentul cromatic al simbolurilor angelice sau cristice, în ductul de mare fineţe al scrisului, în abia sensibila trecere de la aripă la literele greceşti care o înconjoară.

Expoziţia de la UNA Galeria şi albumul „Fotografii de la Herina” introduc privitorul într-o secvenţă inedită a creaţiei lui Ştefan Câlţia. Întotdeauna arta lui a avut o componentă metafizică, dar ea se traducea printr-un univers de forme, de chipuri perfect laicizate. De data aceasta, meditaţia transcendentă alege zona credinţei şi, odată cu ea, amintirile artei bizantine care a modelat întreaga noastră iconografie medievală.
 
„Poţi auzi curgerea norilor”

Pagină din „Cartea Crucii“ realizată manual de artist



Aparţinând unei serii de cărţi realizate de mână, la care artistul lucrează de mai multă vreme, cartea despre cruce îmbină rafinamentul grafic cu somptuozitatea hârtiei lucrate manual, sobrietatea semnelor ce înglobează crucea şi arborele vieţii cu rafinamentul cromatic dat de combinaţia dintre ocrul hârtiei, griul colorat sau negrul textului şi cele câteva pete de culoare intensă ce marchează un simbol sau altul.

Migala muncii laborioase pe care o presupun atât marile suprafeţe grafice din expoziţie, cât şi cartea este în consens cu atemporalitatea mişcărilor naturii. În afara expoziţiei, a fost realizat şi filmul experienţei de la Herina a artistului. Peisajul din jurul bisericii părea şi el un loc în afara timpului, iar aparatul a urmărit cu măiestrie nu numai mişcările terestre ale oamenilor, dar şi curgerea lentă, aproape imperceptibilă a norilor.

Referindu-se la imaginile filmate ale documentarului video, realizat de Victor Velculescu, artistul remarca: „Dacă ar fi linişte în sală, aproape am auzi cum se deplasează norii”.   

Conceput şi editat de Matei Câlţia, beneficiind de fotografiile semnate de Nicu Ilfoveanu, albumul de remarcabilă ţinută grafică şi tipografică este prefaţat de texte semnate de Ştefan Câlţia, Oliv Mircea şi preot Ioan Moga.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”